Anesteziat, găsit fără buric şi o coastă lipsă

Daca subiectul tau nu se incadreaza la celelalte categorii, posteaza aici!

Moderator: florin

Anesteziat, găsit fără buric şi o coastă lipsă

Postby marcusdumitru » Fri Oct 30, 2009 6:06 pm

Fapt Şocant!
A fost găsit între tufele dintr-o grădină orientală un bărbat dezbrăcat aflat în stare de inconştienţă, care prezenta anomalii anatomice evidente atât cu ochiul liber, cât şi sub tomograf. Zona ombilicală nu conţinea nici urmă de orificiu specific stadiului embrional la mamifere, iar scanările RMN şi de tomograf au pus în evidenţă lipsa unei coaste pe partea stângă a toracelui, fără semne ale unei extirpări.
Martorul ocular care a găsit bărbatul şi l-a putut readuce în simţiri este o femeie de identitate necunoscută, ea însăşi suferind de o amnezie în memoria de lungă durată, care a declarat reporterului nostru că nu ştie cum a ajuns la faţa locului dar că atunci când l-a zdruncinat pe bărbat, acesta a deschis ochii brusc şi a început să ţipe într-un fel de fericire disperantă: "DA, aceasta e os din oasele mele şi carne din carnea mea!"
Pentru a înlătura bănuielile cu privire la această afirmaţie ciudată, o echipă de specialişti în studiul genomului uman au făcut un studiu comparativ de ADN al celor doi. Surpriza oamenilor de ştiinţă a fost când şi-au dat seama că practic, femeia era o clonă a bărbatului, mai puţin în zona cromozomului XX care determină sexul persoanei! Concluzia echipei de cercetători a fost că "Practic, cei doi sunt un ACELAŞI TRUP!".


Extras din revista "CanCan" din primăvara lui 6000 î.Hr.

Am câteva întrebări legat de acest text de presă fictivă, coroborate cu Geneza cap 2:

1. Dacă lui Adam a trebuit să îi sufle în nări "suflare de viaţă" ca să fie un suflet viu, de ce despre Eva nu se mai menţionează că a trebuit să îi mai pună Dumnezeu ALT ingredient în afara coastei lui Adam? A fost acea suflare iniţială suficientă pentru toate generaţiile? Să fie acest detaliu "lipsă" din facerea femeii un indiciu că partea spirituală a omului se generează automat şi natural la fel ca şi partea bio-chimică (trupească), fără o intervenţie specială a lui Dumnezeu în cazul fiecărui nou om venit pe lume?
2. Fiind evident că Eva NU A FOST o clonă a lui Adam, la ce i-a trebuit lui Dumnezeu o bucată din Adam, dacă până la urmă tot a trebuit s-o modifice genetic destul de serios pentru a face un ADN de femeie?
3. În acelaşi text se spune despre animale şi păsări că au fost făcute din pământ, iar în Gen.1 se spune că au fost făcute mascul şi femelă, fără să se precizeze că pe ursoaică ar fi făcut-o Dumnezeu din coasta ursului. Toată lumea înţelege că fiecare mascul şi fiecare femelă au fost făcute din pământ în mod separat şi individual. Atunci, de ce Eva e făcută "din Adam", şi nu din altă ţărână? (un pont: "Ele" oricum reclamă că ar fi o specie aparte!)

Cum comentaţi aceste observaţii, ce învăţături putem trage în urma relatării din Geneza 2 despre facerea specială a Evei?
Marcus Dumitru
User avatar
marcusdumitru
utilizator activ
utilizator activ
 
Posts: 306
Joined: Fri Nov 10, 2006 1:26 pm
Location: Peru

Re: Anesteziat, găsit fără buric şi o coastă lipsă

Postby daniel » Fri Oct 30, 2009 9:53 pm

Marcutzule,

Mi-a lasat un gust amar naratiunea intitulata "Fapt socant."
Cred ca intrebarile respective mergeau bine si fara acea "introducere."

La (3) as spune ca diferenta este ca doar familia alcatuita din SOT + SOTIE = UNA (aceasta nu mai este valabil in alte tipuri de asocieri - i.e. regnul animal)

HAR in toate!
daniel
utilizator foarte activ
utilizator foarte activ
 
Posts: 839
Joined: Sun Nov 19, 2006 6:48 am
Location: Bucuresti

Re: Anesteziat, găsit fără buric şi o coastă lipsă

Postby Filadelfia » Mon Nov 02, 2009 6:32 pm

E diferenta mare intre facerea omului si a celorlalte vietuitoare. Pt. ele Dumnezeu a poruncit sa se faca, dar pe om l-a facut (modelat) El.
Omul nu se trage din doua persoane, ci din una singura. Asa ca nimeni nu poate sa zica ca e diferit de altul pt. ca el se trage din Eva, iar celalalt din Adam. Avem un singur stramos.
Filadelfia
utilizator activ
utilizator activ
 
Posts: 198
Joined: Mon Aug 27, 2007 3:48 am

Re: Anesteziat, găsit fără buric şi o coastă lipsă

Postby marcusdumitru » Fri Nov 06, 2009 5:57 am

Întradevăr, motivul pentru care Eva vine DIN adam şi nu dintr-o creaţie paralelă, este acesta scris de "Filadelfia". La acelaşi lucru mă gândeam. Nimeni nu va putea găsi motivă că Adam şi Eva ar fi specii diferite, compatibile doar biologic. Sunt aceeaşi rasă în duh ca şi în trup. Apoi, faptul că sunt UNA în carne nu e prin CĂSĂTORIE, ci prin origine.
Mi se pare foarte semnificativ din punct de vedere moral şi existenţial că Adam şi Eva nu sunt existenţe separate, nu e unul mai bun ca altul. Ci sunt întradevăr o unitate. Noi, urmaşii lor, suntem UNA cu ei pentru că venim din carnea lor, mai precis a lui Adam. Şi Scriptura spune mai apoi că femeia e văzută ÎN bărbat, nu fără bărbat. Această modalitate "ciudată" de a o face pe Eva pune baza atitudinii unui sex faţă de celălalt, într-un respect şi o dependenţă reciprocă.
Diferenţa în crearea animalelor, din punct de vedere material, nu spiritual o văd în faptul că ele nu ar fi fost capabile mai târziu să mediteze la originea lor, deci nu era absolut de loc relevant felul în care dumnezeu le făcea. (Aluzia mea la ursoaica din coasta ursului). Pur şi simplu nu contează. Dar omul, persoană meditativă şi cu simţ moral, trebuia să aibă o bază morală şi pentru atitudinea unuia faţă de altul, mai ales în marea "bătălie" a sexelor, în care fiecare, bărbat sau femeie vede clar că celălalt sex gândeşte şi se comportă diferit, de parcă ar fi ... altă specie! Nu degeaba i-a venit unuia ideea să zică că unii sunt de pe Marte, unii de pe Venus. Bărbatul se crede superior. Şi femeia. Unul îl asupreşte pe celălalt.
Dar Domnul Isus a spus: "la început nu a fost aşa".

Daniel, nu te amărî. Ia o pastilă dulce... Era doar un fel de a exprima o realitate într-un mod haios: primul om şi prima femeie care ne-au originat, erau probabil ALTFEL decât noi pe ici pe colo. A fost doar un pic de imaginaţie. Hai că tu ştii să te amuzi!
Marcus Dumitru
User avatar
marcusdumitru
utilizator activ
utilizator activ
 
Posts: 306
Joined: Fri Nov 10, 2006 1:26 pm
Location: Peru


Return to Alte discutii si intrebari

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron