Pacatul si Dreptatea lui Dumnezeu

Daca subiectul tau nu se incadreaza la celelalte categorii, posteaza aici!

Moderator: florin

Pacatul si Dreptatea lui Dumnezeu

Postby Sergiu » Tue Jul 10, 2007 9:22 pm

In articolul "Luther – si dreptatea lui Dumnezeu" este aratat doar un aspect din ce reprezinta "dreptatea lui Dumnezeu".

Pentru a vedeasi alte fete si actiuni ale dreptatii lui Dumnezeu trebuie sa vedem cadrul mai larg in care se desfasoara si in special relatia pe care o are cu pacatul omului.

Incep printr-o incercare de definire a pacatului.
Pacatul este o indepartare de la tinta, o rupere a unei relatii intre doua persoane, un esec de a ajunge la scopul stabilit, o incalcare a voii lui Dumnezeu.
Pacatul este un fenomen complex care are intotdeauna 3 laturi dar de regula una din ele este mai vizibila in functie de felul concret de abatere:
- spirituala;
- sociala;
- fizica;
Evident dreptatea lui Dumnezeu trebuie sa acopere toate aceste aspecte.

Din punct de vedere spiritual un om in momentul in care a pacatuit s-a indepartat de Dumnezeu, relatia de comuniune acelui om cu Dumnezeu s-a rupt prin faptul ca pacatul reprezinta o ofensa la adresa lui Dumnezeu. Aceasta relatie NU poate fi refacuta din partea omului absolut niciodata. Aici intervine aspectul pe care l-a aratat Luther: Domnul Isus a murit pentru noi inaintea lui Dumnezeu astfel ca Dumnezeu poate sa ne primeasca din nou in acea comuniune stransa dar insa NUMAI prin intermediul Domnului Isus (Domnul Isus in calitate de "girant" sau "stapan"). Aceasta iertare prin sangele Domnului Isus este o "rascumparare".

Din punct de vedere social Dumnezeu este arbitrul si judecatorul suprem. Dreptatea lui in relatiile dintre oameni este o dreptate de paritate: "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" DAR cu specificarea ca DOAR EL are dreptul sa implineasca aceasta dreptate. Oricine altcineva se erijeaza la a indeplini aceasta dreptate INTRA SUB JURISDICTIA LEGII (adica si lui trebuie sa i se intoarca ce face celuilalt... chiar daca dupa parerea lui el ar face un "act de dreptate"). Din ACEASTA cauza trebuie sa dezvoltam un spirit de iertare si blandete fata de ceilalti (ca sa primim ce dam)!

Latura fizica recunosc personal inca nu am studiat-o prea amanuntit... :(
User avatar
Sergiu
utilizator activ
utilizator activ
 
Posts: 280
Joined: Tue Nov 21, 2006 10:21 pm

Re: Pacatul si Dreptatea lui Dumnezeu

Postby florin » Tue Jul 10, 2007 9:34 pm

Consider ca este un subiect de dezbatut, si l-am mutat de la "Edificare" la "Alte Discutii".
Florin Ghiţă.
User avatar
florin
utilizator foarte activ
utilizator foarte activ
 
Posts: 596
Joined: Fri Nov 10, 2006 7:31 pm
Location: Bucuresti

Re: Pacatul si Dreptatea lui Dumnezeu

Postby florin » Mon Jul 16, 2007 9:28 pm

Sergiu, eu nu cred ca se pot desparti asa usor domeniile de actiune ale pacatului. Evreii nu faceau aceasta distinctie spiritual-material.
Cand David pacatuieste impotriva lui Urie, furandu-i sotia si apoi omorandu-l, el spune: "Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit". El facuse un pacat impotriva aproapelui, dar e de fapt impotriva lui Dumnezeu acest pacat.
Daca am dezechilibrari psihice si ma automutilez sau daca curvesc, e un pacat fizic, dar e impotriva lui Dumnezeu.
Dar hai sa mergem cu distinctia inainte.

Dumnezeu nu pedepseste pe domenii. Adica "daca am facut un pacat in domeniu fizic ma pedepseste fizic, iar daca e spiritual ma pedepseste spiritual"(am inventat eu fraza asta).
E posibil sa am un gand rau la adresa lui Dumnezeu, si el sa ma pedepseasca fizic, rupandu-mi un picior. Sau sa ma imbuib cu mancare si sa nu iau o pedeapsa fizica imediata.

Un alt lucru:Domnul Isus a ispasit vina tuturor pacatelor noastre, nu doar cele spirituale(e adevarat ca tu ai spus ca "Pacatul e un fenomen complex care are intotdeauna 3 laturi " dar asa ar putea rezulta pentru urechile unora din abordarea ta separata).

Cred ca ce vrei sa spui tu este urmatorul lucru:
- toate pacatele, au efecte spirituale(pe langa fizic sau social)
- efectul spiritual(relativ la Dumnezeu) este ridicat de Domnul Isus.
- efectul social si fizic il purtam noi.

Chiar si in cazul acesta, nu cred ca este perfect corect. Cred ca este la latitudinea Lui daca permite efectele acelea(ma refer la punctul 3) pentru un credincios.
Ce vreau sa spun este ceva de genul: "Pentru un credincios, faptul ca i-ar arde casa ar fi o incercare, iar pentru un necredincios ar fi o nenorocire.". In acelasi timp, Dumnezeu isi disciplineaza copiii.

Un alt lucru de luat in considerare este faptul ca in iad va fi si o pedeapsa spirituala si fizica. Deci paritatea de care vorbeai e posibil sa nu se faca complet pe pamant, unii luandu-si pedeapsa fizica dupa moarte.
Florin Ghiţă.
User avatar
florin
utilizator foarte activ
utilizator foarte activ
 
Posts: 596
Joined: Fri Nov 10, 2006 7:31 pm
Location: Bucuresti

Re: Pacatul si Dreptatea lui Dumnezeu

Postby Sergiu » Tue Jul 17, 2007 12:10 am

Frate Florin observatiile tale sunt foarte corecte.

In Lege un pacat "social" (ca de ex. furtul) se considera ispasit dupa ce se aducea o jertfa pentru vina lui Dumnezeu si se restituia si partii pagubite o dauna (Levitic 5:14-16; 6:1-7; 24:17-21)

In predica de pe munte Domnul Isus atrage atentia ca este mai bine sa te impaci cu "parasul tau" decat sa ajungi sa fi acuzat si condamnat (Matei 5:25-26).

Paritatea de care am vorbit este adevarat nu este o constanta (de ex. 1:1) ci este o functie de mai multi factori. Cert este ca printre acestia exista si sistemul propriu de masurare (balanta proprie a fiecarei persoane).
User avatar
Sergiu
utilizator activ
utilizator activ
 
Posts: 280
Joined: Tue Nov 21, 2006 10:21 pm

Re: Mai toţi scăpăm esenţa păcatului!

Postby Corneliu » Fri Jul 20, 2007 2:51 am

Care este caracterul real al păcatului?!
Păcatul nu este o scăpare, un lucru mic şi neînsemnat, neimportant, aşa cum cred mai toţi. Ei spun că păcat este să minţi, să furi, etc. şi-n general să faci un lucru rău. Acestea sunt cazuri particulare de păcat. Mai toţi scăpăm esenţa păcatului!

Păcat înseamnă fărădelege, vrăşmăşie cu Dumnezeu şi greşirea ‘ţintei’ pentru care am fost creaţi. În esenţa lui, păcat înseamnă a nu ajunge (sau a greşi) ţinta (precum amintea şi fratele Sergiu) şi această ţintă n-o punem/stabilim noi ci a hotărât-o Dumnezeu: să trăim pentru slava Lui, pentru glorificarea Lui.

Sunt şi ‘credincioşi’ care nu-L slăvesc pe Domnul ci glorifică alceva sau pe altcineva (inclusiv persoana sa) … Aceştia greşesc… sau greşesc ţinta?!
Corneliu
utilizator foarte activ
utilizator foarte activ
 
Posts: 1011
Joined: Sat Nov 25, 2006 7:10 pm
Location: N. Am

Re: Pacatul si Dreptatea lui Dumnezeu

Postby marcusdumitru » Thu Oct 11, 2007 2:18 am

Îmi place subiectul abordat, în sensul că mi se pare interesant de studiat efectul triplu al păcatului, în realitatea fizică, spirituală şi relaţională. Dreptatea lui Dumnezeu se vede în primul rând în judecata asupra păcatului, în cele trei aspecte ale realităţii, cât şi în consecinţele directe ale păcatului, adică în efectele lui.

Definiţia dată păcatului de Sergiu si Corneliu mi se pare satisfăcătoare pentru această discuţie. Ce nu mi se pare suficient de bine definită este relaţia dintre păcat, consecinţe şi judecată.
Eu fac o fină deosebire între consecinţele directe ale păcatului, şi judecata pe care Dumnezeu o face păcatului în mod particular.

Exemple pentru a se vedea diferenţa:
Cazul unui bărbat însurat care preacurveşte în mod repetat cu mai multe femei.
Consecinţa spirituală: se împietreşte conştiinţa şi nu mai vede această faptă ca pe un rău moral.
Consecinţa relaţională: se înstrăinează de soţie şi ajunge la divorţ.
Consecinţa fizică: contactează o boală cu transmitere sexuală.

Aceste rezultate nu le văd ca pe o pedeapsă în sine pentru păcatul săvârşit, ci mai degrabă nişte consecinţe ale legilor cauzale stabilite de Dumnezeu în lumea fizică, spirituală şi relaţională. Legile funcţionează de la sine, cauzele producând efecte.
Pedeapsa vine însă special pentru păcatele respective. Ştim din Scripturi că "plata păcatului este moartea", de aceea mi se pare că pedeapsa e unică. Şi această pedeapsă are trei aspecte:
- moartea spirituală - despărţirea de sursa vieţii, Dumnezeul sfânt care nu suportă păcatul;
- moartea fizică, - despărţirea sufletului de trup, pentru distrugerea trupului în care s-a comis păcatul;
- moartea relaţională - trimiterea în Iad, locul unde nu mai există nici o relaţie cu Dumnezeul harului.

Acum, mi se pare corectă observaţia că există "pedepse" particulare pentru unele păcate cât timp omul este pe pământ. Pentru creştinii născuţi din Dumnezeu, există măsuri corective prin care Dumnezeu îi forţează să meargă pe drumul vieţii. Despre păgâni ni se spune mai degrabă că păcătuiesc în neştire şi nu li se întâmplă nimic rău. Psalmul 73 al lui Asaf este un exemplu în care cel credincios se întreabă ce rost are să-şi chinuie sufletul cu neprihănirea, cînd nelegiuirea îţi aduce atâtea avantaje aparente până la mormânt. Iov avea o viziune mai simplificate a lumii cauzale, şi nu înţelegea de ce suferă el, cel neprihănit, când n-a făcut nici un rău. Ecuaţia era simplă pt el: Dumnezeu pedepseşte pe cel ce păcătuieşte, deci cel neprihănit n-ar avea de ce să sufere vreodată. Lecţia învăţată de el e dură, dar Asaf a înţeles cum stau lucrurile.
Domnul pedepseşte pe cine iubeşte! Pe ceilalţi nu are de ce să-i pedepsească, căci moartea îi va înghiţii pentru totdeauna. Această idee se potriveşte cel mai bine bine într-un sistem teologic predeterminist.
Nu ştiu de ce, dar de când am citit subiectul introdus de Sergiu nu pot să nu mă gândesc la un aspect controversat, care pt mine s-a făcut de la un timp mai clar: "păcatele care duc la moarte moarte" (capitale).

Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. (1 Ioan 5:16)
Ştiu că se fac multe speculaţii cu privire la ce este un păcat care duce sau nu duce la moarte. Dar nu aş lega acest verset de cele în care e prezentată hula împotriva Duhului Sfânt.
"De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată." (Matei 12:31)

Ar fi absurd să credem că Ioan nu îşi dădea seama că TOATE PĂCATELE DUC LA MOARTE, în sensul spiritual al cuvântului. Din punct de vedere duhovnicesc, plata păcatului este moartea. Este clar că Ioan se referea la ceva specific, nu general, încât poate face o diferenţă între păcate care duc la moarte, şi cele care nu duc la moarte. Ce fel de moarte poate fi aceea? Nu poate fi vorba de cea spirituală sau relaţională, căci aici ar intra TOATE păcatele. Este deci vorba despre moartea fizică.
Am găsit două variante, care sunt legate de pedeapsa divină directă sau prin intermediul autorităţilor. Încep cu a doua, că e mai uşor.
Se încadrează aici fapte antisociale care ar fi adus pedeapsa capitală prin codul penal în vigoare. De exemplu uciderea unui roman, fuga unui sclav de la stăpân sau furtul calificat (jaf la drumul mare).
Mă gândesc că Ioan era conştient că erau păcate ale căror consecinţe nu puteau fi evitate, şi că era inutil să te rogi pentru o schimbare în astfel de situaţii. Autorităţie, spune şi Pavel, poartă sabia pentru a exercita dreptatea lui Dumnezeu într-o lume a dreptului juridic.
Erau însă păcate care ţin mai mult de caracterul omului, şi care pot fi îndreptate. Suntem îndemnaţi să ne rugăm pentru fraţii care în comportamentul şi caracterul lor arată păcate "tratabile" precum mândria, lenea, minciuna, viclenia, curvia, etc.

A doua explicaţie a păcatelor care duc la moarte vine din câteva pasaje din epistole care demonstrează judecata divină imediată, ca soluţie pentru păcate foarte grave. Cel mai elocvent loc este Fapte 5, în care Anania şi Safira mor pe loc pentru că au încercat să mintă pe Duhul Sfânt. Nu cred că echivalează cu "hula împotriva Duhului", care e explicată mai mult ca o necredinţă în cunoştinţă de cauză. Dumnezeu i-a omorât pe loc pentru că se pare că au fost primii doi ipocriţi din biserică, iar ipocrizia este un păcat foarte aspru criticat de Dumnezeu prin profeţi şi în discursul lui Cristos.

Alte verste care arată o pedeapsă specifică corecţională, sau de ultimă alternativă:

Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osînda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.
Din pricina aceasta Sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când Suntem judecaţi, Suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.
(1 Cor 11:28-32)
Explicaţia mea în acest caz este că Dumnezeu aducea nişte pedepse vizibile aspura credincioşilor din Corint care necinsteau Cina Domnului, ca masă comemorativă. Explicaţia lui Pavel pentru existenţa multor neputincioşi, bolnavi şi "adormiţi" este pedeapsa corecţională a lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie osândiţi odată cu lumea. Acum, ştiu că se spiritualizează cuvintele acestea, în neputinţe şi boli spirituale, însă mie îmi vine a crede că erau pedepse fizice, iar expresia "nu puţini dorm" trebuie luată ca "nu puţini mor", ceea ce este armonie cu vocabularul lui Pavel din alte pasaje. Verbul folosit este "koimontai", care este la diateza pasivă (puşi să doarmă de către cineva) şi are sensul figurativ de a deceda. Click aici pentru un link la o biblie interliniara faina.


În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am Hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.
(1 Cor 5:4,5)

Din numărul lor Sunt Imeneu şi Alexandru pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.
(1 Tim 1:20)
În aceste două versete se vede iarăşi ceva extraordinar. Biserica, prin autorităţile ei, pot să administreze pedepse disciplinare, care sunt răspunsul la păcate grave. În cazurile acestea două, pedepsiţii sunt "daţi pe mâna Statanei", care are ca efect "nimicirea cărnii". Se poate înţelege de exemplu că Biserica locală îşi ia orice răspundere de asupra lor, şi sunt lăsaţi să se descurce singuri în faţa atacurilor diavolului, sub diverse forme. Această "excomunicare" duce eventual la moartea fizică (nimicirea cărnii). Nu aş interpreta "carne" cu "firea pământească" căci ştim din Romani 6 că această carne are parte de alt tratament, nu se nimiceşte prin darea pe mâna Statanei, ci prin ţintuirea pe cruce.
Interesant e că scopul acestei pedepse este mântuirea duhului. Îmi vine să zic că omul respectiv e omorât înainte să ajungă la lepădarea de credinţă, înainte de a pierde şansa să se mai pocăiască. Nu vreau să intru în controversă aici cu privire la pierderea mântuirii.


Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El, căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
Dar dacă Sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, Sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
Căci ei într-adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.

(Evrei 12:5-11)

Nu ştiu dacă e cazul să intru în Vechiul Testament, căci nu ştiu dacă se aplică aceiaşi termeni. Dar vedem în cazul lui David, care a încercat să se roage pentru copilaşul născut lui de Bat-Sheba, nevasta lui Urie. Domnul i-a spus clar prin proorocul Natan că fiul lui va muri. Cât David a mai avut o speranţă că Domnul îşi va muta hotărârea, a stat în post culcat pe jos. Când copilul a murit, şi-a revenit, de se uimeau toţi.
Probabil din întâmplări ca acestea a scos Ioan interpretarea cum că nu recomandă rugăciunea pentru un păcat care duce la moarte. David s-a rugat degeaba în cazul ăsta.

Sunt sigur că unghiul din care am privit eu acest subiect se poate corecta şi imbunătăţii mult. Am scris cât m-a ajutat inspiraţia momentană.
Marcus Dumitru
User avatar
marcusdumitru
utilizator activ
utilizator activ
 
Posts: 306
Joined: Fri Nov 10, 2006 1:26 pm
Location: Peru


Return to Alte discutii si intrebari

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron