“Asemenea cu moartea Lui” (1)

Dupa ce L-a cunoscut pe Domnul Isus pe drumul Damascului, apstolul Pavel a ajuns sa aiba aceasta dorinta fierbinte: “Sã-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si pãrtãsia suferintelor Lui, si sã mã fac asemenea cu moartea Lui”… (Filipeni 3:10)
Prima parte a versetului este de inteles, dar Pavel continua cu o dorinta care pare consternanta: el vrea sa devina partas suferintelor si mortii Domnului Isus Hristos…
Referitor la “pãrtãsia suferintelor Lui”, s-a dezvoltat pe larg problematica in cadrul articolului anterior, cu acest nume… Sa continuam acum sa privim  si la cealalta expresie, respectiv: “sã mã fac asemenea cu moartea Lui”!
Numai cine a cunoscut “puterea învierii” Domnului, si este interesat in mod intim de cunoasterea profunda a Lui, poate dori si celelalte lucruri amintite mai sus…!

De fapt ce sa insemne expresia: “sã mã fac asemenea cu moartea Lui”?! 
Textul original ne indica faptul ca este vorba de o actiune continua de transformare si conformare in acord cu ceea ce se numeste “moartea Lui”.  Aceasta inseamna sa acceptam schimbarea pe care Dumnezeu o vrea in noi, in urma careia devenim la fel ca si Domnul Isus, care s-a jertfit pentru noi de bunavoie.  Vezi Filipeni 2:6-8:
“El, cu toate cã avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sã fie deopotrivã cu Dumnezeu, ci S-a desbrãcat pe Sine însusi si a luat un chip de rob, fãcându-Se asemenea oamenilor.  La înfãtisare a fost gãsit ca un om, S-a smerit si S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte, si încã moarte de cruce.”
Dupa coborarea in aceasta ascultare si conformare in moarte, “Dumnezeu L-a înãltat nespus de mult, si I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume, pentruca, în Numele lui Isus, sã se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pãmânt si de sub pãmânt, si orice limbã sã mãrturiseascã, spre slava lui Dumnezeu Tatãl, cã Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:9-11)

Dupa versetul de la Filipeni 3:10 (“sã mã fac asemenea cu moartea Lui” ), urmeaza rezultatul dorintei lui Pavel: “sa ajunga la invierea din morti” (v.11), si “sa castige premiul ceresc” (v.12), adica sa ajunga la desavarsire.
Asa dupa cum dupa moartea lui Isus Hristos a urmat inaltarea glorioasa a Sa in slava, tot asa si Pavel doreste ca in urma conformarii lui, facandu-se partas suferintelor si mortii Domnului, sa ajunga si el la desavarsire, experimentand glorificarea.  Pavel doreste sa fie ‘modelat’ in conformitate cu moartea Domnului Isus, spre a primi premiul ceresc…
Sa vedem insa care sunt implicatiile acestei procesari!

1)  “Sã mã fac asemenea cu moartea Lui” implica SUPUNEREA noastra fata de planul lui Dumnezeu.  La Filipeni 2:8, Pavel spune astfel despre Domnul Isus: “La înfãtisare a fost gãsit ca un om, S-a smerit si S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte, si încã moarte de cruce.”
Cuvantul care atrage mai mult atrentia este “ASCULTATOR”.  Daca eu vreau sa ma fac “asemenea cu moartea Lui”, trebuie ca si eu sa fiu ascultator, si sa accept planul lui Dumnezeu cu viata mea.  Nimeni nu va primi “premiul alergarii ceresti”, fara aceasta asemanare/conformare!
Ascultarea de ‘autoritate’, ne conduce a fi si noi asemenea cu moartea Lui. 
De la nastere, pana la moarte, Domnul a fost caracterizat de ascultare.  Biblia Ii descrie pe scurt copilaria si adolescenta prin aceste cuvinte: “…si era supus parintilor Sai”, El, Fiul lui Dumnezeu.
Apoi, Domnul Isus a fost supus atat autoritatilor politice si religioase ale vremii, cat si dreptului Judecator – Dumnezeu Tatal:
“El n-a fãcut pãcat, si în gura Lui nu s-a gãsit viclesug”.  Când era batjocorit, nu rãspundea cu batjocuri, si, când era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului Judecãtor.” (1 Petru 2:22-23)
Ca urmare, ni se spune (v.24): “El a purtat pãcatele noastre în trupul Sãu, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fatã de pãcate, sã trãim pentru neprihãnire; prin rãnile Lui ati fost vindecati.”
- In ce a constat supunerea fata de “dreptul Judecator”?!
- Cand I S-a facut cea mai mare nedreptate, Domnul Isus S-a supus lui Dumnezeu, acceptand verdictul care I S-a dat!

Nu-i asa ca este greu pentru noi sa acceptam nedreptatea?  Pentru lucruri mici ne revoltam si sarim cat colo…, fiindca este grea supunerea.  De multe ori bodoganim impotriva “dreptului Judecator” care ingaduie cate o nedreptate in viata noastra, si ne lasa ca s-o suferim…  Fiecare dintre noi ar trebui sa urmarim supunerea/ascultarea, in asa fel incat sa fim cat mai aproape de exemplul Domnului!
Nimeni insa nu poate fi supus, daca nu este SMERIT!  Supunerea in smerenie este o forma de lepadare de noi insine – de aceea, Domnul Isus “S-a dezbracat de El insusi”…
Lepadarea de noi insine este reala, daca manifestam supunere si ascultare fata de autoritatea pe care Dumnezeu a pus-o peste noi.  Daca ne place supunerea, si ne delectam in ascultare, inseamna ca ne aflam pe drumul cel bun in ce priveste procesul de-a ne face “asemenea cu moartea Lui”, pentru a putea experimenta si noi binecuvantarile ( “premiul ceresc”) care decurg  din ele…!

In drum spre “calvar”, spre moartea Sa, Domnul Isus I-a instruit pe ucenicii Sai in multe privinte, si spre final le-a spus: “Va las pacea Mea, va dau pacea Mea…”, dupa care le-a mentionat: “V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea sã rãmânã în voi, si bucuria voastrã sã fie deplinã.” (Ioan 15:11)
Acea pace pe care Domnul o experimenta, mergand la moarte, doreste sa fie si a noastra – la fel si bucuria…  Nimeni insa nu poate sa experimenteze pacea si bucuria lui Hristos, daca nu manifesta ca si El, supunere in acceptarea planului lui Dumnezeu.  Unde nu-I supunere, acolo apare mizerie si tulburare…  Sa ne cercetam serios, sa vedem ce exista in noi la ora actuala!

2)  “Sã mã fac asemenea cu moartea Lui” implica acceptarea SUFERINTEI!
Cand Pavel spune: “Sã-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si pãrtãsia suferintelor Lui, si sã mã fac asemenea cu moartea Lui”, el isi exprima dorinta de-a accepta suferinta, asa cum a acceptat-o si Domnul Isus.  Pavel a stiut , ca si Domnul Isus (ceea ce fiecare din noi ar trebui sa stie), ca suferinta este de fapt o binecuvantare, si este menita sa duca la desavarsirea noastra.  Cum supunerea aduce bucurie si pace, tot asa, suferinta are ca efect cizelarea, ‘slefuirea’ noastra.
La Evrei 2:10, ni se spune ca Dumnezeu L-a desavarsit pe Domnul Isus Hristos (re. la natura Sa umana): 
“Se cuvenea, în adevãr, ca Acela pentru care si prin care sunt toate, si care voia sã ducã pe multi fii la slavã, sã desãvârseascã, prin suferinte, pe Cãpetenia mântuirii lor.”
Domnul Isus deci, “Capetenia mantuirii” noastre, a fost “desavarsit prin suferinte” iar noi Il vom urma pe aceeasi cale  (El e “parga”…), intrucat Dumnezeu intentioneaza ca si noi sa ajungem desavarsiti.

In textul de la Efeseni 5:25-27, care se refera la cei rascumparati, ni se spune ca Hristos S-a dat pe sine pentru Biserica, “ca s-o sfinteascã, dupã ce a curãtit-o prin botezul cu apã prin Cuvânt, ca sã înfãtiseze înaintea Lui aceastã Bisericã, slãvitã, fãrã patã, fãrã sbîrciturã sau altceva de felul acesta, ci Sfântã si fãrã prihanã.”
- Care-i scopul lui Dumnezeu cu cei credinciosi, cu apartinatorii Bisericii?! 
- Sa fim desavarsiti, “fãrã patã, fãrã sbîrciturã”…
Dumnezeu realizeaza lucrul acesta in viata noastra, ca si in viata Mantuitorului nostru, Caruia I-a desavarsit natura umana prin suferinta…
La Iuda 1:24-25 spune asa:
“Iar a Aceluia, care poate sã vã pãzeascã de orice cãdere, si sã vã facã sã vã înfãtisati fãrã prihanã si plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, sã fie slava, mãretia, puterea si stãpânirea”…
Scopul lui Dumnezeu deci este sa ne prezentam inaintea Sa “fãrã prihanã si plini de bucurie”.  Bucuria o primim ca urmare a acceptarii planului divin, iar neprihanirea  este roada suferintei…

Cine nu doreste desavarsirea?!  Dumnezeu o are in plan pentru noi toti, nu numai pentru apostolul Pavel…  Si noi putem adopta dorinta suprema a apostolului de a fi asemenea cu moartea Domnului, daca am inteles care este rezultatul acestei experiente!
La Romani 8:17 citim ca “dacã suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreunã mostenitori cu Hristos” (pana aici ne place aceasta afirmatie…!), dar urmeaza partea a 2-a a versetului, care continua astfel: “dacã suferim cu adevãrat împreunã cu El, ca sã fim si proslãviti împreunã cu El.”
Daca ne facem asemenea cu moartea Lui, daca acceptam suferinta cu El, vom fi si glorificati impreuna cu El, cum mentioneaza deci Scriptura (Cuvantul Sau)…
De acest lucru ne asigura Pavel si la 2 Timotei 2:12, unde scrie astfel: “Dacã rãbdãm (daca suferim), vom si împãrti (vom si domni) împreunã cu El”.
Suferinta nu numai ca ne desavarseste, dar ne face si potriviti pentru experimentarea slavei, a gloriei pe care Dumnezeu o pregateste pentru noi.

La Ioan, cap. 9, are loc o discutie intre Domnul Isus si ucenicii sai, privind un orb din nastere pe care il intalnesc.  Ucenicii vor sa stie datorita carui pacat este orb acel om, si sunt surprinsi de raspunsul impresionant pe care il primesc.  Suferinta omului nu se datora vreunui pacat, ci omul se nascuse asa pentru a se arata in el lucrarile lui Dumnezeu…  Lucrarile Sale sunt glorioase, si Domnul Isus spune ca suferinta pe care Dumnezeu o ingaduie s-o primim, este sa-I permita Lui Dumnezeu sa-Si reveleze / sa-Si manifeste maretia lucrarilor Lui.
La 1 Petru 4:1citim: “Astfel, deci, fiindcã Hristos a pãtimit în trup” (pana aici avem o observatie, dupa care urmeaza indemnul), “înarmati-vã si voi cu acelasi fel de gândire”!
Inarmarea aceasta inseamna de fapt ceea ce a spus Pavel: doresc “sã mã fac asemenea cu moartea Lui”!  Apostolul accepta suferinta, pentru ca-i vedea sfarsitul, ii vedea urmarea in glorie!

Ucenicii au stiut ca daca stau langa Domnul Isus, vor avea si ei parte de slava Lui.  De aceea, doi dintre ei au avut chiar curajul ca sa ceara sa li se promita ca in viitor unul va sta la dreapta si altul la stanga Domnului…  Domnul Isus le mentioneaza atunci ca nu pot ajunge la glorie, fara “a bea paharul” suferintei.
Intrebarea se pune daca noi vom bea acel “pahar” cu frustrare, sau cu linistea si pacea pe care o manifesta cand spune ca vrea sa fie partas suferintelor Lui si sa se faca asemenea cu moartea Lui?!
Domnul Isus a acceptat suferinta care I-a fost data de Tatal, stiind ca implineste  un scop divin.  El a suferit pentru ca noi sa fim binecuvantati, iar acum ne cere sa suferim pentru El, de dragul Lui…
Stiti cum se incheie sirul “fericirilor” din “cuvantarea de pe munte”:
“Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vã vor ocãrî, vã vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevãrate împotriva voastrã!”
Cel mai imbucurator gand al vietii noastre ar trebui sa fie faptul ca Dumnezeu ne face parte sa suferim de dragul Domnului Isus Hristos – aceast fel de suferinta ne fericeste cu adevarat!

La Filipeni 1:29, ni se spune raspicat ca noua, celor credinciosi, Dumnezeu ne-a dat HARUL nu numai sa credem, ci si sa suferim pentru El, de dragul Lui.
(Vezi continuarea…!)

This entry was posted in Corneliu, Voia lui Dumnezeu. Bookmark the permalink.

Comments are closed.