Neputinta Legii… (1)

La sarbatoarea Cincizecimii, evreii isi aminteau de faptul ca la 50 de zile de la iesirea lor din Egipt, cand au poposit la Muntele Sinai, Dumnezeu le-a dat Legea.
Primul Paste marcase eliberarea lor din robie, iar 50 de zile mai tarziu, Dumnezeu le-a oferit si Legea Sa.. Nu intamplator, Cincizecimea cade mereu in prima zi a saptamanii, adica duminica!
In textul de la Faptele Apostolilor 2:1-21, Ziua Cincizecimii era prima sarbatoare a Rusaliilor, dupa Inviere.
Dumnezeu a ales tocmai aceasta zi, pentru a implini fagaduinta Lui facuta in vechime, prin profeti ca Isaia sau Ioel, ca va turna Duhul Sau cel Sfant “peste orice faptura”…
La 40 de zile de la Inviere, Domnul Isus S-a inaltat la cer, dar nu inainte de a reaminti credinciosilor ca acea fagaduinta a Tatalui se va implini curand, si ca nu vor ramanea “orfani”, pentru ca le va trimete pe Mangaietorul (Paracletul..) La numai 10 zile diferenta, s-a coborat Duhul Sfant, Mangaietorul si Sfatuitorul promis.

Niciunul dintre noi nu este in stare sa cuprinda…, sa inteleaga ce mare binecuvantare avem prin primirea Duhului Sfant, si, pentru a patrunde mai profund lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu a ales tocmai sarbatoarea Cincizecimii.
In ziua in care Dumnezeu “a turnat” Duhul Sau cel Sfant peste credinciosi, El Si-a format Biserica Sa, iar faptul ca aceasta a fost adusa in fiinta duminica, ne arata si ca El a schimbat Sabatul, ca zi de inchinare, cu “prima zi a saptamanii” (cu duminica).
Biserica nu-i totuna cu ‘poporul evreu’, sau cu ‘Noul Israel’, cum zic unii. Biserica este “poporul lui Dumnezeu”, pe care El Si l-a format cu precadere ‘dintre neamuri’ (“oameni de orice limba, orice semintie, orice popor”), si caruia i-a dat ca zi de inchinare duminica…
De Ziua Cincizecimii, Duhul Sfant a inceput o noua era in ‘economia lui Dumnezeu’, o epoca ce a inlocuit perioada Legii. Prin puterea Sa, Duhul Sfant a venit sa Se ofere, acolo unde Legea s-a dovedit total neputincioasa…!
Initial , in Ziua Cincizecimii, Dumnezeu a dat ‘poporului ales’ (poporului evreu) Legea, aceasta fiind expresia sfinteniei Lui, a desavarsirii Lui, dar care era in acelasi timp si instrumentul prin care Dumnezeu a aratat cat de pacatosi sunt oamenii, si cat de neputinciosi in a rezolva ei insisi problema pacatului personal.

Daca cineva nu crede ca este pacatos, sa se masoare/compare cu Legea lui Dumnezeu! Prima porunca spune ca Dumnezeul cel Adevarat trebuie sa fie mereu in centrul atentiei noastre, sa-I aducem inchinare in mod exclusiv, si din toata inima, sa-L iubim cu toata puterea si cu tot cugetul nostru… Care om poate afirma ca a indeplinit intotdeauna cel putin aceasta prima cerinta?!
Legea spune “sa nu iei in desert numele Domnului!” De cate ori n-am rostit noi in chip usuratic numele Sau?
Apoi Legea spune sa nu minti, sa nu furi, sa nu comiti imoralitate, sa nu poftesti lucrul altuia, s.a.m.d. Care este omul care sa poata spune ca el n-a incalcat Legea lui Dumnezeu?!

Legea deci ne arata faptul ca suntem pacatosi, dar si faptul ca noi nu putem sa ne rezolvam problema pacatelor prin eforturile noastre proprii. Dumnezeu insa ne-a dat Duhul Sau cel Sfant, in ziua cand se sarbatorea ‘darea Legii’, tocmai pentru a ne comunica faptul ca acolo unde neputinta Legii a fost evidenta, acolo El ne-a oferit puterea Duhului Sau cel Sfant. Tot ce n-a fost Legea in stare sa faca pentru noi (cand zicem ‘lege’, spunem de fapt ‘effort propriu’!), si pentru mantuirea noastra, face de acum inainte Duhul Sfant. De lucrarea Lui depinde atat MANTUIREA sufletului nostru, cat si SFINTIREA, si in final GLORIFICAREA noastra.

1) In primul rand Legea este neputincioasa in ceea ce priveste infaptuirea mantuirii noastre. Dumnezeu ne-a spus in Legea Lui sa-L cinstim si sa-L iubim, si sa dovedim aceasta iubind pe aproapele nostru ca pe noi insine…
Dumnezeu ne-a spus ce este pacat, ce este interzis, ce sa facem si ce nu, dar nu cu scopul de-a obtine mantuirea, ci doar pentru a ne face constienti de faptul ca toti am pacatuit, si nimeni nu se poate mantui prin eforturile sale proprii. Cu toate acestea, la multi oameni prevaleaza conceptia gresita ca daca nu fac anumite pacate (ucidere, adulter, etc.), si daca realizeaza anumite fapte bune (cinstire parinti, ajutorare oameni nevoiasi, etc.), vor fi mantuiti.

Iata un caz concludent, al ‘tanarului bogat’, relatat in Evanghelii!
La Marcu 10:17 (sau la Luca 18:18) ni se relateaza cum el vine si intreaba: „Bunule Învãtãtor, ce sã fac ca sã mostenesc viata vesnicã?”
Domnul Isus nu-l contrazice pe tanar cand spune ca a pazit Legea “din pruncie”, dar a sesizat imediat ca el se baza pe eforturile sale proprii, si-l indeamna astfel: “du-te de vinde tot ce ai, dã la sãraci, si vei avea o comoarã în cer; apoi vino, ia-ti crucea, si urmeazã-Mã.”
Apostolul continua relatarea astfel: “Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, cãci avea multe avutii” (Marcu 10:17).
Tanarul n-a trecut ‘proba practica’, fiind si el tot un ‘calcator de Lege’, pentru ca in jurul lui se gaseau multi oameni in nevoi, pe care i-ar fi putut ajuta, dar a demonstrat ca nu-i iubeste ca pe sine…
In ochii sai, tanarul bogat se vedea neprihanit, dar Domnul Isus i-a dovedit pe loc faptul ca nu era decat un sarman rob al banului, iar Biblia mentioneaza in clar ca “iubirea de bani este radacina tuturor relelor”…

In V.T., cand vedeai un inchinator al lui Dumnezeu prosper, trageai concluzia ca Dumnezeu l-a binecuvantat pentru ca pazea Legea.. Cuvantul lui Dumnezeu chiar spunea ca cine se conformeaza voii Sale, va fi binecuvantat. Nu intamplator deci ucenicii erau contrariati, pentru ca acel tanar pazise cu strictete Legea, iar Domnul Isus a concluzionat:
“Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogãtii, sã intre în Împãrãþia lui Dumnezeu!
Mai lesne este sã treacã o cãmilã prin urechea unui ac, decât sã intre un om bogat în Împãrãtia lui Dumnezeu!” (Marcu 10:24-25)
Ucenicii au rãmas si mai uimiti, si au zis unii cãtre altii: „Cine poate atunci sã fie mântuit?” (Marcu 10:26),
…la care Domnul Isus le raspunde prin acele memorabile cuvinte: „Ce este cu neputintã la oameni, este cu putintã la Dumnezeu.” (Luca 18:27 sau Marcu 10:27)
Domnul Isus ii invata pe ucenici ca-n Imparatia lui Dumnezeu este cu neputinta sa intre prin eforturile lor, ci numai prin lucrarea/harul lui Dumnezeu.

Si apostolul Pavel relateaza despre sine ca a fost o vreme in viata cand a putut sa spuna ca in ce-l priveste Legea era neprihanit, adica nu i se putea imputa vreun lucru rau, pentru ca IN EXTERIOR pazise cu strictete toata Legea lui Dumnezeu. Nu tot asa stau lucrurile cu pornirile interioare… De exemplu porunca a 10-a, care spune sa nu poftesti nimic din ce nu este al tau, ne arata clar ca nimeni nu-i capabil sa traiasca dupa toate regulile lui Dumnezeu!
Ceea ce Legea nu poate sa mantuiasca, lucrul acesta il poate face Duhul Sfant, pe care L-a trimes Dumnezeu de ziua Cincizecimii. La Ioan 16:7-8, Domnul Isus ne vorbeste despre Duhul lui Dumnezeu care va veni la noi: “dacã nu Mã duc Eu (la Tatal), Mângîietorul nu va veni la voi, dar, dacã Mã duc, vi-L voi trimite. Si când va veni El, va dovedi lumea vinovatã în ce priveste pãcatul, neprihãnirea si judecata.”

Prima actiune mantuitoare pe care Duhul Sfant o intreprinde deci cu omul pacatos este faptul ca-i arata vinovatia inaintea lui Dumnezeu privind incalcarea legilor Sale. Omul care se declara pe sine ca implinitor al Legii, cand este pus in lumina Duhului Sfant, ajunge repede sa concluzioneze cat de mare pacatos este in realitate. Desi Biblia declara sus si tare ca toti oamenii, fara exceptie, au pacatuit, cei mai multi nu recunosc aceasta – mai toti se cred ‘oameni de bine’, oameni cumsecade, ‘de comitet’… Nerecunoscand ca-s pacatosi, oamenii nu pot fi mantuiti!
Orice om, care nu recunoaste cat e de pacatos, de mizerabil, si vine cu pretentii, ca acel “tanar bogat”, va fi respins de Dumnezeu, si nu va vedea Imparatia Lui. Chiar si apostolul Pavel a trebuit sa renunte la ‘neprihanirea’ sa, recunoscand ca este “cel dintai dintre pacatosi” (1 Timotei 1:15), si asa, prin agentia Duhului Sfant, a ajuns sa se bucure de mantuirea lui Dumnezeu.
Mai multa bucurie este in cer pentru un singur om care se declara pacatos, si se intoarce la Dumnezeu, decat pentru 99 de oameni care se declara neprihaniti, si se bazeaza pe faptele vazute de ei ca ‘bune’…

Daca n-ai avut un moment in viata in care sa-ti recunosti inaintea lui Dumnezeu pacatul, sa regreti ca ai savarsit o multime de lucruri impotriva voiei Sale, tu inca n-ai avut parte de cea mai importanta lucrare a Duhului Sfant – convingerea ca ai pacate, si marturisirea lor. Aceasta este o lucrare mare si impresionanta pe care Dumnezeu o face cu cei pacatosi, care “au cunoscut vremea cand au fost cercetati”…
Cel mai oribil pacat inaintea lui Dumnezeu este auto-neprihanirea, este atunci cand ne credem fara pata, fara ‘bube-n cap’, si respingem jertfa Domnului Isus pentru pacatele noastre!

Cand “vamesul si fariseul” s-au dus la Templu sa se roage, fariseul a multumit ca el este neprihanit, ca face cutare si cutare lucru bun, si ca nu e ca alti oameni…, nici ca vamesul din preajma… Vamesul in schimb nici nu cuteza sa-si ridice capul, ci se batea in piept cu pumnul si zicea: “Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! (Luca 18:13)
Domnul Isus spune ca din cei 2, indreptat si mantuit a plecat cel care si-a recunoscut pacatele, si s-a cait pentru ele.
Duhul Sfant este Acela care ii capaciteaza pe pacatosi sa-si vada starea reala, sa-si recunoasca faptele, iar apoi ii ajuta sa se indrepte spre Domnul Isus Hristos, care a platit El pentru pacatele tuturor. In momentul in care omul intelege ca fara varsare de sange nu este iertare, si crede ca Domnul Isus Hristos a murit si pentru el, atunci el este salvat – primeste mantuirea.

Credinta este si ea un dar (Intentionez sa scriu un articol explicativ in acest sens!)
facut noua tot de catre Duhul Sfant…, pe langa multe alte. Pe scurt, Duhul Sfant produce credinta, dovedeste omului ca-i vinovat, ii indreapta privirile spre jertfa ispasitoare a Domnului Isus, si tot el REGENEREAZA pe cel pacatos, si produce ‘nasterea lui din nou’.
Domnul Isus ii specifica lui Nicodim: “„Adevãrat, adevãrat îti spun cã, dacã un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împãrãtia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3),
…si-i intareste apoi: „Adevãrat, adevãrat îti spun, cã, dacã nu se naste cineva din apã si din Duh, nu poate sã intre în Împãrãtia lui Dumnezeu. (Aici, “apa” are intelesul de Cuvantul lui Dumnezeu…!)
La Tit 3:5 ni se spune ca Dumnezeu, in dragostea Lui, “ne-a mântuit, nu pentru faptele, fãcute de noi în neprihãnire, ci pentru îndurarea Lui, prin spãlarea nasterii din nou si prin înoirea fãcutã de Duhul Sfânt”. Duhul Sfant este agentul care face inoirea vietii noastre, si produce mantuirea, iar Legea este total neputincioasa in aceasta privinta.
Nu incerca sa te mantuiesti singur, pe baza faptelor tale, fiindca nimeni n-a fost in stare sa pazeasca Legea! Toti au incalcat-o!

Daca-ti doresti salvarea, trebuie sa-L lasi pe Duhul lui Dumnezeu sa-ti arate cat esti de pacatos, sa-ti marturisesti pacatele (sa te pocaiesti), si, prin credinta in Domnul Isus Hristos, sa te bucuri apoi de viata vesnica. (Vezi continuarea…!)

This entry was posted in Anverguri, Corneliu. Bookmark the permalink.

Comments are closed.