De ce uneori Dumnezeu tace?! (1)

Oricum am proceda in viata, suferinta n-o putem mereu ‘ocoli’…! Ea este parte a noastra de ‘mostenire’, intr-o existenta afectata de pacat.
De ex. la Iov 5:7 citim ca “omul se naste ca sa sufere, dupa cum scanteia se naste ca sa zboare”…
Iov a avut parte de suferinta de o intensitate incredibila, mai mult decat pot oamenii sa-si imagineze… Ceea ce l-a durut si deranjat cel mai mult pe el a fost faptul ca Dumnezeu nu i-a vorbit in toata acea perioada de grea incercare, desi s-a rugat si L-a implorat chiar pe Dumnezeu sa comunice cu el, dar n-a primit raspuns…
Mai devreme, sau mai tarziu, cand vom striga si noi la Dumnezeu dupa ajutor, se prea poate sa fim izbiti de aceeasi vasta tacere!
Oare de ce tace uneori Dumnezeu, mai ales cand avem mare nevoie de El ?!

Noi stim ca Dumnezeul nostru este Unul care comunica cu noi, nu-i asa?!
Psalmul 50 incepe cu aceste cuvinte:
“Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeste… Dumnezeul nostru vine si nu tace”!
De ce totusi uneori Dumnezeu tace, mai ales in vremurile in care am vrea cel mai mult sa ne vorbeasca, sa ne intareasca si sa ne calauzeasca?
Nu este vorba despre o tacere asa cum a experimentat-o renumitul dvs. Tudor Arghezi, care se lamenteaza in Psalmii sai, cerandu-I lui Dumnezeu o dovada ‘palpabila’ a existentei Sale… Acestuia, Dumnezeu, numit de el “invizibil si mut”, nu-i raspunde si nu-i trimite nici macar un inger sa-i vorbeasca… Dumnezeu nu raspunde oamenilor lipsiti de reverenta ca Arghezi, dar tace si in cazul unor oameni evlaviosi, in nevoi, care se tem de El, si care-L cinstesc prin credinciosia lor…!
De ce este Dumnezeu o ‘prezenta’ foarte puternica in ‘vremurile bune’, dar uneori atat de ‘absent’, ca ajutor, in ‘vremi de restriste si jale’?!

De ex. imparatul David a fost un om “dupa inima lui Dumnezeu”…, si totusi a trecut prin mai multe situatii in care a ajuns disperat de tacerea lui Dumnezeu. Iata ce spune el in Psalmul 13:1-2:
“Pana cand, Doamne, ma vei uita neincetat? Pana cand Iti vei ascunde fatza de mine? Pana cand voi avea sufletul plin de griji, si inima plina de necazuri în fiecare zi?”
David il chema pe Domnul pentru ca se afla intr-o situatie critica! Aceeasi situatie o intalnim si la inceputul Psalmului 69:1-3:
“Scapa-ma, Dumnezeule, caci imi ameninta apele viata. Ma afund in noroi, si nu ma pot tinea; am cazut in prapastie, si dau apele peste mine. Nu mai pot strigand, mi se usuca gatlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu.”
Situatia era atat de critica incat David spune chiar ca daca Dumnezeu ramane tacut, el va ajunge “ca cei ce se pogoara in groapa” (Ps. 28:1)

Tacerea lui Dumnezeu ne apasa…, mai ales cand stim ca au existat atatea instante cand alti credinciosi L-au chemat, iar El a raspuns, a intervenit, i-a salvat, s.a. m.d.!
Noi vrem ca Dumnezeu sa-si arate prezenta Lui langa noi, mai ales cand suntem in suferinta, sa ne dea izbavirea, sau cel putin sa ne dea ceva explicatii, nu-i asa? De ce tace El uneori tocmai cand ne aflam in situatii dificile?!
Unii, in mod eronat, cred ca Dumnezeu nu comunica cu noi in suferinta deoarece El este ‘olarul’ iar noi suntem ‘lutul’, vasul intocmit de El… Olarul, spun ei, nu datoreaza nici o explicatie vasului pe care-l modeleaza…!
Dumnezeu nu ne datoreaza explicatii, dar nu acesta este motivul pentru care El ramane tacut atunci cand noi il solicitam sa ne vorbeasca in suferintele noastre!
Tacerea Lui nu este motivata nici de faptul ca noi nu intelegem ratiunile Lui, cum sustin altii…!

Iov i-a cerut lui Dumnezeu, cu dorinta arzatoare, sa-i vorbeasca:
“Oh! daca as sti unde sa-L gasesc, daca as putea sa ajung pana la scaunul Lui de domnie, mi-as apara pricina inaintea Lui, mi-as umplea gura cu dovezi. As sti ce poate sa raspunda, as vedea ce are sa-mi spuna.” (Iov 23:3-5),
apoi continua (v.8): “Dar, daca ma duc la rasarit, nu este acolo; daca ma duc la apus, nu-L gasesc”, s.a.m.d. Iov deci se plange ca Dumnezeu refuza sa comunice cu el…
In final , Dumnezeu i-a vorbit lui Iov, dar nu i-a dat si explicatii… Desigur ca nici Iov si nici noi nu intelegem pe moment care sunt ratiunile superioare ale lui Dumnezeu, pe care le are El privindu-ne pe noi si realitatile prin care trecem, desi avem impresia ca le putem pricepe…
De ex. Habacuc, profetul, ii cere lui Dumnezeu sa-i explice anumite lucruri, dar este avertizat ca nu le va intelege. Habacuc insista, pretinzand ca-i suficient de flexibil si priceput, dar, cand Dumnezeu ii descopera ce intentii are, acesta exclama uluit ca nu poate crede ca Dumnezeu a hotarat asemenea lucruri…!?!
Este adevarat ca ratiunile lui Dumnezeu sunt prea sus pentru noi (v. de ex. Isaia 55:9) pentru a le intelege, dar nici aceasta nu-i un motiv pentru care uneori El ramane mut fata de noi!

Motivul tacerii lui Dumnezeu nu este faptul ca El nu vrea sa comunice cu noi…!
Sa vedem mai intai cateva cauze care depind de noi, oamenii!

Uneori, tacerea lui Dumnezeu isi gaseste explicatia ca de fapt NOI nu vrem sa vorbim cu El, sau nu luam seama la ce ne spune. De multe ori El ne-a vorbit deja, dar noi n-am ascultat…!
Dumnezeu ne arata o multime de exemple in care El a comunicat cu poporul Sau, dar glasul Lui a fost ignorat.
La Isaia 65:1 citim urmatoarele:
“Eram gata sa raspund celor ce nu intrebau de Mine, eram gata sa fiu gasit de cei ce nu Ma cautau; am zis: „Iata-Ma, iata-Ma!” catre un neam, care nu chema Numele Meu”,
iar in versetul 12 spune asa: “caci Eu am chemat, si n-ati raspuns, am vorbit si n-ati ascultat”…
Drama aceasta a unui Dumnezeu care cheama si vorbeste, si a unui om/popor surd, care nu vrea sa auda Cuvantul Lui, este descrisa evident si la Isaia 50:2:
“Pentru ce nu era nimeni cand am venit?”, zice Domnul; “pentru ce n-a raspuns nimeni cand am strigat?”
Versetul din Isaia 66:4 ne anunta decizia Domnului privind nepasarea sau impotrivirea oamenilor:
“De aceea si Eu, voi alege ce este spre nefericirea lor, si voi aduce peste ei lucrurile de care se tem, caci cand am chemat Eu, n-au raspuns, ai cand am vorbit Eu, n-au ascultat…”

Ce trist; ce tragic…!!
Dragul meu, daca Dumnezeu iti vorbeste, da atentie glasului Sau si raspunde-I ! Daca te invata, accepta invatatura, daca te mustra, primeste mustrarea, daca-ti cere ascultare, conformeaza-te! Daca nu iei seama la ce esti indemnat, va veni o zi in care vei dori ca Domnul sa-ti vorbeasca, si vei striga catre El…, dar s-ar putea ca atunci cerul sa ramana mut, si sa nu primesti raspuns!

La Zaharia 7:9-13 aflam ca:
“Asa a vorbit Domnul ostirilor… Dar ei n-au vrut sa ia aminte, ci au întors spatele, si si-au astupat urechile ca sa n-auda. Si-au facut inima ca diamantul de tare, ca sa n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul ostirilor, prin Duhul Sãu, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul ostirilor S-a aprins de o mare mânie. Cand chema El, ei n-au vrut s-asculte. De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, cand au chemat ei, zice Domnul ostirilor.”
Dumnezeu doreste dialogul cu noi, spre a ne comunica multe lucruri, dar majoritatea n-au dorinta de-a asculta la glasul Lui, asa ca nu cerceteaza Cuvantul Sau, pe la biserici (sau adunari) dau doar ‘din joi in paste’, etc. Dumnezeu vorbeste…, dar ei lipsesc la studiile biblice, la predici, etc., fiindca nu vor sa auda vocea Lui. Acestia practic n-au dreptul sa intrebe mai tarziu, cand vor fi in situatii critice, de ce nu le vorbeste Dumnezeu, fiindca El nu tace, dar a fost ignorat…
Sunt unii oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu şi care nu vor să ia aminte la cerinţele Lui, deşi acestea sunt foarte clare. Dacă ei resping repetat Cuvântul Lui, Lucrarea Lui şi Planul Lui, Dumnezeu s-ar putea sa nu le mai ofere o noua şansă de-a distinge si intelege glasul Lui.
(Vezi pe blogul meu articolul ”DUBLELE…!”!)

La Iov 33:14, in discutie intervine tanarul Elihu care-i spune lui Iov si prietenilor sai ca “Dumnezeu vorbeste cand intr-un fel, cand intr-altul; dar omul nu ia seama.”
Acelasi Elihu spune ulterior:
“ Oamenii striga impotriva multimii apasatorilor, se plang de silnicia multora, dar nici unul nu zice: ‘Unde este Dumnezeu, Facatorul meu, care ne insufla cantari de veselie noaptea, care ne invata mai mult decat pe dobitoacele pamantului, si ne da mai multa pricepere decat pasarilor cerului?’” (Iov 35:9-11)
Este adevarat ca Dumnezeu ne invata , si ne da pricepere, spune autorul acestor cuvinte, dar putini oameni iau aminte, asa ca, ulterior, “sa tot strige ei atunci, caci Dumnezeu nu raspunde, din pricina mandriei celor rai. Degeaba striga, caci Dumnezeu n-asculta, Cel Atotputernic nu ia aminte.” (Iov 35:12-13)

Cartea Proverbe este o carte de intelepciune iar autorul ei indeamna inca de la inceput pe cel nepriceput sa ia aminte la sfaturile cuprinse in ea, pentru ca dau priceperea, iar cel intelept are inca multe de invatat… Capitolul 1 are insa la sfarsit si o avertizare extrem de serioasa:
“Intelepciunea striga pe ulite, isi inalta glasul in pietze: striga unde e zarva mai mare; la portzi, in cetate, isi spune cuvintele ei: ‘Pana cand veti iubi prostia, prostilor? Pana cand le va place batjocoritorilor batjocura, si vor ura nebunii stiinta?’” (Prov. 1:20-22)
- Tace Dumnezeu?!
- Nu, ci zice: “Intoarceti-va sa ascultati mustrarile mele! Iata, voi turna duhul meu peste voi, va voi face cunoscut cuvintele mele… ” (Prov. 1:23)
(Ce oferta din partea lui Dumnezeu!) Apoi textul continua:
“Fiindca eu chem si voi va împotriviti, fiindca imi întind mana si nimeni ia seama, fiindca lepadati toate sfaturile mele, si nu va plac mustrarile mele, de aceea si eu, voi rade cand veti fi în vreo nenorocire, imi voi bate joc de voi cand va va apuca groaza, cand va va apuca groaza ca o furtuna, si cand va va invalui nenorocirea ca un vartej, cand va da peste voi necazul si stramtorarea.” (Prov. 1:24-27)
Pe multi ii deranjeaza mustrarea, si cei care nu iau seama la glasul intelepciunii vor ajunge in necaz, fara sprijin:
“Atunci ma vor chema, si nu voi raspunde; ma vor cauta, si nu ma vor gasi” (Prov. 1:28), “pentru ca n-au iubit sfaturile mele, si au nesocotit toate mustrarile mele” (Prov. 1:30).

O alta cauza, care depinde de noi, pentru care Dumnezeu nu ne vorbeste, este ca noi nu cautam mesajul Sau acolo unde El ni l-a dat…
Dumnezeu ne-a vorbit raspicat prin Cuvant, atat prin cel scris (Sfanta Scriptura – adica Biblia), cat si prin cel intrupat (Mesia, adica Isus/Iisus Hristos/Cristos), si ne-a comunicat in amanunt tot ceea ce trebuie sa stim privitor atat la viata de acum cat si despre cea vesnica.
Ca si cand Cuvantul nu este suficient, multi oameni cer vise, semne si minuni, alte ‘mesaje’ suplimentare… Astfel, unii oameni dau fuga la alti oameni (vii sau morti, care de care mai dubiosi: prooroci mincinosi, ghicitori, vrajitori, moaste, etc.), cauta raspuns in diferite sisteme filozofice, etc.

La 2 Petru 1:3-4, ni se spune ca:
“Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte.”
“El ne-a dat fagaduintele Lui” , adica ne-a transmis Cuvantul Lui, in scopul de-a ne face “partasi firii dumnezeiesti”…, de-a ajunge asemenea Lui.
Unii credinciosi ar dori sa-L intalneasca pe Dumnezeu pentru a-I pune diverse intrebari, fara sa gandeasca la faptul ca de fiecare data ar putea fi intrebati la randu-le, de catre Domnul:
Cum, nu stii raspunsul la intrebarea cutare?! Este in Biblie!
Cand avem intrebari, si vrem ca Dumnezeu sa ne vorbeasca, sa cercetam mai intai cu atentie Cuvantul Sau, la care, in vremurile actuale, are acces oricine!

Exista insa si cauze ale tacerii lui Dumnezeu care nu depind de noi, ci sunt ‘ancorate’ in El… Tacerea Sa nu-si gaseste totdeauna explicatia in neatentia noastra sau pacatul nostru… Chiar si cei mai devotati credinciosi au avut perioade in viata cand au cerut Domnului calauzire, L-au rugat sa intervina in problemele ce-i dureau, dar au ramas fara raspuns, fara informatii ajutatoare…
Uneori, cauza pentru care Dumnezeu tace este ca El vrea sa lucreze in noi lucruri aparte, spre cioplirea si slefuirea noastra, spre binele nostru:
“Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”, ni se mentioneaza la Romani 8:28…!
De fapt, in vremurile in care Dumnezeu tace, pentru noi, copiii Lui, El ne creste, ne intareste, ne invata sa-L iubim si sa ne incredem in El fara limite! (Vezi continuarea…!)
Corneliu

This entry was posted in Corneliu, Voia lui Dumnezeu. Bookmark the permalink.

One Response to De ce uneori Dumnezeu tace?! (1)

  1. ioana says:

    Dumnezeu sa te binecuvanteze!