Poate avea loc oricand RAPIREA Bisericii (a crestinilor veritabili), eveniment IMINENT, care va declansa perioada de 7 ani a Necazului cel mare, ce va culmina cu Batalia de la Armaghedon (WWIII), dar urmeaza imediat Imparatia de 1000 de ani…, asa ca civilizatia umana va continua pe Terra cel putin un mileniu, de acum inainte…!
Cartea Apocalipsa, la care se adauga profetii ca cele din Daniel, Ezechiel, Isaia…, prezinta foarte detaliat recunoasterea vremurilor, succesiunea evenimentelor, caracteristicile lor, s.a.m.d.
Unul ca asa-zisul om de stiinta ,Stephen Hawking, mai bine ar studia Scripturile…decat sa ‘trambiteze’ aiurea ca omenirea va mai continua sa existe “numai daca va coloniza spatiul” extrapamantean…

Vezi articole aferente, la aceste link-uri:

http://www.remediidivine.com/Noutati.html

http://www.remediidivine.com/Toate_Categoriile.html

Dumnezeu vrea, ca atunci cand vom merge la El, sa ne rasplateasca, in functie de slujirea noastra de aici, dar, ca slujirea noastra sa fie una autentica, trebuie facuta in spiritul Domnului Isus, care a pus foloasele altora (ale noastre) inaintea alor Sale.
De multe ori, cand cineva este solicitat la o slujire, tinde sa intrebe de ce nu-l rogi pe altul, de ce nu-l soliciti pe ‘cutare’, care a ‘ruginit’ stand, care manifesta dezinteres fata de biserica, s.a.m.d. De ce aceasta? Pentru ca slujirea autentica implica plasarea intereselor proprii pe un plan secundar, si putini sunt dispusi sa simta pentru ceilalti…!

Noi slujim cu bucurie, sau cautam sa ne furisam, sa eschivam?!
Daca marturisim pe Domnul Isus Hristos celor pierduti, care nu-L cunosc personal, slujim…, dar o facem?!
Cand, uitand de necazurile noastre, ne interesam de problemele si greutatile altora, slujim…, dar o facem?!
Cand ne interesam de cineva care este singur, bolnav, sau in nevoie de mangaiere sau imbarbatare, slujim…, dar o facem?!
Multi ne uitam mai degraba la efortul nostru, la timpul consumat, la cheltuieli, la interesele propriicare raman neimplinite, nu-i asa?!
Cand daruiesc ceva pentru lucrarea lui Dumnezeu, si uit de trebuintele mele, aceasta este slujire…, dar procedez eu asa, sau ma amagesc cu pseudo-slujiri, care nu ma costa nimic?!

4) “Sã mã fac asemenea cu moartea Lui” implica acceptarea SACRIFICIULUI SUPREM!
Slujirea noastra autentica este un sacrificiu, si de aceea aduce dupa ea rasplata.
Imparatul David spune astfel: “Nu voi adduce Domnului o jertfa care sa nu ma coste!” Jertfa presupune cost, dar noi suntem tentati sa dezvoltam o inchinare cu jertfe ‘ieftine’ sau ‘gratis’…!
A ne interesa de problemele altora si a-i asista/ajuta, este o jertfa…, dar cati suntem gata sa platim acest pret?! Cati dam concursul celor in nevoi?
A darui ceva ‘ca pentru Domnul’, asa incat sa simtim, renuntand la nevoi de ale noastre, este o jertfa, dar daca dam numai din ce ne prisoseste, suntem un fel de “arama sunatoare”…

Daca vrem, ca si apostolul Pavel, sa devenim asemenea Domnului Isus Hristos, trebuie sa trecem proba sacrificiului suprem…!
Fiecare din noi avem ceva la care tinem foarte mult, nu-i asa?! Eu nu stiu la ce tii tu enorm, dar Dumnezeu ti-l cunoaste, si ti-l va cere drept sacrificiu…!
De ex. Lui Avraam nu i-a fost deloc usor cand Dumnezeu i-a cerut sa-l aduca jertfa pe iubitul sau fiu, dar a fost gata sa asculte! In defavoarea sa, Avraam l-a lasat pe nepotul sau Lot sa aleaga o regiune mai buna… Tot Avraam, gata de a sluji, l-a salvat pe Lot, si pe toti ceilalti, din prizonierat, sau a mijlocit in rugaciune pentru salvarea din Sodoma…

Unii tin cel mai mult la ‘bunul renume’, si nu pot marturisi de ex. despre caderi pe care le-au avut in viata..
Pentru altii conteaza in primul rand un titlu sau vreo anumita realizare… Sunt oameni care au ca cea mai mare dorinta vindecarea de vreo suferinta…, etc.
Care este lucrul la care tii tu foarte mult…, fiindca Domnul ti-ar putea cere sa renunti la el?
Cand Domnul ne cere sa renuntam la lucrurile la care tinem foarte mult, intrebarea se pune daca vom accepta sau nu sacrificiul suprem, de dragul Lui. Unii se ‘targuiesc’ cu Domnul, si ar fi gata sa faca orice altceva, dar sa nu se sacrifice. Ei ar promite Domnului ‘marea cu sarea’, in schimbul a ceea ce El le cere…
Dumnezeu este interest insa de sacrificiul nostru de care ne doare cel mai tare…, fiindca renuntarea noastra la cea mai mare dorinta, ne aduce eliberare complete, si binecuvantari nebanuite!

Celor care sunt gata sa aduca drept jertfa sacrificiul suprem, Dumnezeu le ofera insa, pe o treapta superioara, tocmai ‘lucrul’ pe care l-au sacrificat!
De ex. Avraam nu l-a pierdut pe Isaac, ci l-a primit inapoi, cu o intelegere superioara a ceea ce Dumnezeu va face pentru noi, jertfindu-L pe singurul Sau Fiu, ca noi sa fim binecuvantati.
Exista dictonul ca “adevarata viata incepe la 40 de ani” (desi tinerii o cred fara farmec), cand ai suficienta experienta, ca sa traiesti cu intelepciune…
Viata “din belsug”, cu satisfactie plenara, incepe de fapt dupa ce ne-am facut asemenea mortii Domnului Isus Hristos!
Domnul Isus a renuntat la Sine insusi, si “a luat chip de rob”, dar ce Autoritate a dobandit ulterior! Dupa ce a inviat a spus: “Toata AUTORITATEA Mi-a fost data in cer si pe pamant!”
El, Domnul, a renuntat la viata, si a primit-o inapoi, la un nivel necunoscut de oameni inainte… (El este ‘parga invierii’…) Domnul Isus S-a “dezbracat” de slava, dar a reprimit-o, fiind inaltat “la dreapta Tatalui”.
Toate lucrurile la care a renuntat Domnul Isus Hristos, le-a primit inapoi, la un grad superior!

Suntem si noi gata sa renuntam la ceea ce El ne cere, la lucrul cel mai drag pe care-l avem?!
Ce anume ne face sa nu ne punem pe altarul Domnului?!
Versetul de la Filipeni 3:10 cu care am inceput, respectiv: “Sã-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si pãrtãsia suferintelor Lui, si sã mã fac asemenea cu moartea Lui”, are ca pandant versetul 21, care spune astfel:
“El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”
Daca devenim ca Domnul Isus, in moartea Sa, Dumnezeu promite ca ne va transforma si pe noi, asemenea Lui, in gloria Sa!

De fapt ce sa insemne expresia: “sã mã fac asemenea cu moartea Lui”?! 
Textul original ne indica faptul ca este vorba de o actiune continua de transformare si conformare in acord cu ceea ce se numeste “moartea Lui”.  Aceasta inseamna sa acceptam schimbarea pe care Dumnezeu o vrea in noi, in urma careia devenim la fel ca si Domnul Isus, care s-a jertfit pentru noi de bunavoie.  Vezi Filipeni 2:6-8:
“El, cu toate cã avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sã fie deopotrivã cu Dumnezeu, ci S-a desbrãcat pe Sine însusi si a luat un chip de rob, fãcându-Se asemenea oamenilor.  La înfãtisare a fost gãsit ca un om, S-a smerit si S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte, si încã moarte de cruce.”
Dupa coborarea in aceasta ascultare si conformare in moarte, “Dumnezeu L-a înãltat nespus de mult, si I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume, pentruca, în Numele lui Isus, sã se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pãmânt si de sub pãmânt, si orice limbã sã mãrturiseascã, spre slava lui Dumnezeu Tatãl, cã Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:9-11)

Dupa versetul de la Filipeni 3:10 (“sã mã fac asemenea cu moartea Lui” ), urmeaza rezultatul dorintei lui Pavel: “sa ajunga la invierea din morti” (v.11), si “sa castige premiul ceresc” (v.12), adica sa ajunga la desavarsire.
Asa dupa cum dupa moartea lui Isus Hristos a urmat inaltarea glorioasa a Sa in slava, tot asa si Pavel doreste ca in urma conformarii lui, facandu-se partas suferintelor si mortii Domnului, sa ajunga si el la desavarsire, experimentand glorificarea.  Pavel doreste sa fie ‘modelat’ in conformitate cu moartea Domnului Isus, spre a primi premiul ceresc…
Sa vedem insa care sunt implicatiile acestei procesari!

1)  “Sã mã fac asemenea cu moartea Lui” implica SUPUNEREA noastra fata de planul lui Dumnezeu.  La Filipeni 2:8, Pavel spune astfel despre Domnul Isus: “La înfãtisare a fost gãsit ca un om, S-a smerit si S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte, si încã moarte de cruce.”
Cuvantul care atrage mai mult atrentia este “ASCULTATOR”.  Daca eu vreau sa ma fac “asemenea cu moartea Lui”, trebuie ca si eu sa fiu ascultator, si sa accept planul lui Dumnezeu cu viata mea.  Nimeni nu va primi “premiul alergarii ceresti”, fara aceasta asemanare/conformare!
Ascultarea de ‘autoritate’, ne conduce a fi si noi asemenea cu moartea Lui. 
De la nastere, pana la moarte, Domnul a fost caracterizat de ascultare.  Biblia Ii descrie pe scurt copilaria si adolescenta prin aceste cuvinte: “…si era supus parintilor Sai”, El, Fiul lui Dumnezeu.
Apoi, Domnul Isus a fost supus atat autoritatilor politice si religioase ale vremii, cat si dreptului Judecator – Dumnezeu Tatal:
“El n-a fãcut pãcat, si în gura Lui nu s-a gãsit viclesug”.  Când era batjocorit, nu rãspundea cu batjocuri, si, când era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului Judecãtor.” (1 Petru 2:22-23)
Ca urmare, ni se spune (v.24): “El a purtat pãcatele noastre în trupul Sãu, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fatã de pãcate, sã trãim pentru neprihãnire; prin rãnile Lui ati fost vindecati.”
- In ce a constat supunerea fata de “dreptul Judecator”?!
- Cand I S-a facut cea mai mare nedreptate, Domnul Isus S-a supus lui Dumnezeu, acceptand verdictul care I S-a dat!

Nu-i asa ca este greu pentru noi sa acceptam nedreptatea?  Pentru lucruri mici ne revoltam si sarim cat colo…, fiindca este grea supunerea.  De multe ori bodoganim impotriva “dreptului Judecator” care ingaduie cate o nedreptate in viata noastra, si ne lasa ca s-o suferim…  Fiecare dintre noi ar trebui sa urmarim supunerea/ascultarea, in asa fel incat sa fim cat mai aproape de exemplul Domnului!
Nimeni insa nu poate fi supus, daca nu este SMERIT!  Supunerea in smerenie este o forma de lepadare de noi insine – de aceea, Domnul Isus “S-a dezbracat de El insusi”…
Lepadarea de noi insine este reala, daca manifestam supunere si ascultare fata de autoritatea pe care Dumnezeu a pus-o peste noi.  Daca ne place supunerea, si ne delectam in ascultare, inseamna ca ne aflam pe drumul cel bun in ce priveste procesul de-a ne face “asemenea cu moartea Lui”, pentru a putea experimenta si noi binecuvantarile ( “premiul ceresc”) care decurg  din ele…!

In drum spre “calvar”, spre moartea Sa, Domnul Isus I-a instruit pe ucenicii Sai in multe privinte, si spre final le-a spus: “Va las pacea Mea, va dau pacea Mea…”, dupa care le-a mentionat: “V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea sã rãmânã în voi, si bucuria voastrã sã fie deplinã.” (Ioan 15:11)
Acea pace pe care Domnul o experimenta, mergand la moarte, doreste sa fie si a noastra – la fel si bucuria…  Nimeni insa nu poate sa experimenteze pacea si bucuria lui Hristos, daca nu manifesta ca si El, supunere in acceptarea planului lui Dumnezeu.  Unde nu-I supunere, acolo apare mizerie si tulburare…  Sa ne cercetam serios, sa vedem ce exista in noi la ora actuala!

2)  “Sã mã fac asemenea cu moartea Lui” implica acceptarea SUFERINTEI!
Cand Pavel spune: “Sã-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si pãrtãsia suferintelor Lui, si sã mã fac asemenea cu moartea Lui”, el isi exprima dorinta de-a accepta suferinta, asa cum a acceptat-o si Domnul Isus.  Pavel a stiut , ca si Domnul Isus (ceea ce fiecare din noi ar trebui sa stie), ca suferinta este de fapt o binecuvantare, si este menita sa duca la desavarsirea noastra.  Cum supunerea aduce bucurie si pace, tot asa, suferinta are ca efect cizelarea, ‘slefuirea’ noastra.
La Evrei 2:10, ni se spune ca Dumnezeu L-a desavarsit pe Domnul Isus Hristos (re. la natura Sa umana): 
“Se cuvenea, în adevãr, ca Acela pentru care si prin care sunt toate, si care voia sã ducã pe multi fii la slavã, sã desãvârseascã, prin suferinte, pe Cãpetenia mântuirii lor.”
Domnul Isus deci, “Capetenia mantuirii” noastre, a fost “desavarsit prin suferinte” iar noi Il vom urma pe aceeasi cale  (El e “parga”…), intrucat Dumnezeu intentioneaza ca si noi sa ajungem desavarsiti.

In textul de la Efeseni 5:25-27, care se refera la cei rascumparati, ni se spune ca Hristos S-a dat pe sine pentru Biserica, “ca s-o sfinteascã, dupã ce a curãtit-o prin botezul cu apã prin Cuvânt, ca sã înfãtiseze înaintea Lui aceastã Bisericã, slãvitã, fãrã patã, fãrã sbîrciturã sau altceva de felul acesta, ci Sfântã si fãrã prihanã.”
- Care-i scopul lui Dumnezeu cu cei credinciosi, cu apartinatorii Bisericii?! 
- Sa fim desavarsiti, “fãrã patã, fãrã sbîrciturã”…
Dumnezeu realizeaza lucrul acesta in viata noastra, ca si in viata Mantuitorului nostru, Caruia I-a desavarsit natura umana prin suferinta…
La Iuda 1:24-25 spune asa:
“Iar a Aceluia, care poate sã vã pãzeascã de orice cãdere, si sã vã facã sã vã înfãtisati fãrã prihanã si plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, sã fie slava, mãretia, puterea si stãpânirea”…
Scopul lui Dumnezeu deci este sa ne prezentam inaintea Sa “fãrã prihanã si plini de bucurie”.  Bucuria o primim ca urmare a acceptarii planului divin, iar neprihanirea  este roada suferintei…

Cine nu doreste desavarsirea?!  Dumnezeu o are in plan pentru noi toti, nu numai pentru apostolul Pavel…  Si noi putem adopta dorinta suprema a apostolului de a fi asemenea cu moartea Domnului, daca am inteles care este rezultatul acestei experiente!
La Romani 8:17 citim ca “dacã suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu, si împreunã mostenitori cu Hristos” (pana aici ne place aceasta afirmatie…!), dar urmeaza partea a 2-a a versetului, care continua astfel: “dacã suferim cu adevãrat împreunã cu El, ca sã fim si proslãviti împreunã cu El.”
Daca ne facem asemenea cu moartea Lui, daca acceptam suferinta cu El, vom fi si glorificati impreuna cu El, cum mentioneaza deci Scriptura (Cuvantul Sau)…
De acest lucru ne asigura Pavel si la 2 Timotei 2:12, unde scrie astfel: “Dacã rãbdãm (daca suferim), vom si împãrti (vom si domni) împreunã cu El”.
Suferinta nu numai ca ne desavarseste, dar ne face si potriviti pentru experimentarea slavei, a gloriei pe care Dumnezeu o pregateste pentru noi.

La Ioan, cap. 9, are loc o discutie intre Domnul Isus si ucenicii sai, privind un orb din nastere pe care il intalnesc.  Ucenicii vor sa stie datorita carui pacat este orb acel om, si sunt surprinsi de raspunsul impresionant pe care il primesc.  Suferinta omului nu se datora vreunui pacat, ci omul se nascuse asa pentru a se arata in el lucrarile lui Dumnezeu…  Lucrarile Sale sunt glorioase, si Domnul Isus spune ca suferinta pe care Dumnezeu o ingaduie s-o primim, este sa-I permita Lui Dumnezeu sa-Si reveleze / sa-Si manifeste maretia lucrarilor Lui.
La 1 Petru 4:1citim: “Astfel, deci, fiindcã Hristos a pãtimit în trup” (pana aici avem o observatie, dupa care urmeaza indemnul), “înarmati-vã si voi cu acelasi fel de gândire”!
Inarmarea aceasta inseamna de fapt ceea ce a spus Pavel: doresc “sã mã fac asemenea cu moartea Lui”!  Apostolul accepta suferinta, pentru ca-i vedea sfarsitul, ii vedea urmarea in glorie!

Ucenicii au stiut ca daca stau langa Domnul Isus, vor avea si ei parte de slava Lui.  De aceea, doi dintre ei au avut chiar curajul ca sa ceara sa li se promita ca in viitor unul va sta la dreapta si altul la stanga Domnului…  Domnul Isus le mentioneaza atunci ca nu pot ajunge la glorie, fara “a bea paharul” suferintei.
Intrebarea se pune daca noi vom bea acel “pahar” cu frustrare, sau cu linistea si pacea pe care o manifesta cand spune ca vrea sa fie partas suferintelor Lui si sa se faca asemenea cu moartea Lui?!
Domnul Isus a acceptat suferinta care I-a fost data de Tatal, stiind ca implineste  un scop divin.  El a suferit pentru ca noi sa fim binecuvantati, iar acum ne cere sa suferim pentru El, de dragul Lui…
Stiti cum se incheie sirul “fericirilor” din “cuvantarea de pe munte”:
“Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vã vor ocãrî, vã vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevãrate împotriva voastrã!”
Cel mai imbucurator gand al vietii noastre ar trebui sa fie faptul ca Dumnezeu ne face parte sa suferim de dragul Domnului Isus Hristos – aceast fel de suferinta ne fericeste cu adevarat!

La Filipeni 1:29, ni se spune raspicat ca noua, celor credinciosi, Dumnezeu ne-a dat HARUL nu numai sa credem, ci si sa suferim pentru El, de dragul Lui.
(Vezi continuarea…!)

Intr-o imprejurare,  Domnul Isus spune interlocutorilor Sai:
 “Cercetati Scripturile, pentru cã socotiti cã în ele aveti viata vesnicã, dar tocmai ele mãrturisesc despre Mine. Si nu vreti sã veniti la Mine, ca sã aveti viata!”
Cred ca realizam cata tristete este cuprinsa in dojana Sa…!

Profetul Isaia spune astfel despre Mesia: “Mi-am intins toata ziua mainile spre un popor care n-a vrut sa auda vestea buna…”

Domnul Isus sufera, stiind ca de fapt singura alternativa pentru cei care-L resping este pierzarea vesnica
Avem si noi aceasta suferinta?  Simtim durere, varsam lacrimi, ne rugam…, pentru cei nepocaiti?  Avem o ‘lista’ cu cei pierduti, pe care sa-i aducem inaintea Domnului?!

2)  Domnul Isus Hristos sufera pentru credinciosii superficiali in viata de credinta…!
El S-a jertfit ca sa ne salveze, si ca sa ne duca la desavarsire, asa ca orice credincios, care nu este serios in procesul sfinteniei, Ii produce suferinta.
Apostolul Pavel spune:  “Cine cade în pãcat, si eu sã nu ard?” (2 Corinteni 11:29)
Daca noi suntem indiferenti fata de fratii nostri de credinta, si nu ‘ardem’ pentru ei, nu cunoastem partasia cu suferintele Domnului Isus Hristos…
Ma doare ca unii s-au ‘racit’, au alunecat pe cai gresite, s-au abatut de la adevar, au cazut in vreun pacat, adnit compromisuri in viata lor, etc.?

Eremia a fost un profet care a plans pentru cei care erau “din poporul Domnului”, dar nu voiau sa se pocaiasca cu adevarat…

La 1 Petru 4:17 ni se spune ca judecata lui Dumnezeu va incepe cu cei din casa Sa:
“Suntem în clipa când judecata stã sã înceapã de la casa lui Dumnezeu. Si dacã începe cu noi, care va fi sfârsitul celor ce nu ascultã de Evanghelia lui Dumnezeu?”
Noi, ca “partasi ai suferintelor Lui”, trebuie sa veghem, sa fim devotati Lui, astfel incat superficialitatea in viata de credinta, in sfintire, sau compromisurile…, sa nu aiba unde sa se ‘cuibareasca’!

3)  Domnul Isus Hristos sufera pentru cei persecutati din cauza credintei!
Cand Saul mergea spre Damasc, pentru a lega si tortura pe crestini, Domnul Isus i se adreseaza astfel:  „Saule, Saule, pentru ce Mã prigonesti?” (Faptele Ap.  9:4)
Domnul sufera alaturi de cei care sunt prigoniti din pricina Numelui Lui, din pricina raspandirii Evangheliei, etc.
In ultimii 100 de ani au fost mult mai multi martiri decat in toate veacurile adunate laolalta…  Si astazi sunt nenumarati crestini persecutati pentru credinta, defaimati, alungati, inchisi in inchisori, schingiuiti sau omorati, s.a.m.d.
Apostolol Pavel ne indeamna sa ne aducem aminte de cei cae sunt in “temnita”…
Simtim si noi cu cei prigoniti din cauza credintei?!  Ne rugam pentru cei persecutati…?

4)  Domnul Isus Hristos sufera atunci cand credinciosii Sai sufera!  Capul (El) sufera impreuna cu trupul (Biserica).  “Capul” a ajuns in glorie, dar “trupul” se afla in procesul rascumpararii, si inca mai are parte de suferinta…!
Dumnezeu ingaduie suferinta in viata credinciosilor , fiindca aceasta este menita sa participe la desavarsirea creatiei, la ‘slefuirea’ ei…
“Vouã vi s-a dat harul nu numai sã credeti în El, ci sã si pãtimiti pentru El”, ni se spune la Filipeni 1:29 (cine citeste, sa inteleaga!).
Suferinta  celor credinciosi este si suferinta Domnului Isus Hristos, insa, in final, “toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28)
Participi si tu la suferinta Domnului?  Plangi si tu cu cei care plang?!

Francis Shaeffer, in cartea sa “How Should We Then Live”, ne prezinta doua “poveri” care vor distruge civilizatia vestului, civilizatie asa-zisa crestina, care a fost binecuvantata mult de Dumnezeu…
Una din “poveri” este BOGATIA.  Aceasta ne distruge viata spirituala, credinciosii fiind preocupati mai mult de cum sa stranga, sa adune, sa inmulteasca averi…, in loc sa caute mai intai Imparatia lui Dumnezeu.
A doua “povara” ‘ucigatoare’ este INDIFERENTA  personala, pe care si-au asumat-o unii, fata de cei din jur.  Ei vor sa se bucure de viata lor, in ‘turnul lor de fildes’, fara a fi ‘tulburati’ de problemele, greutatile si nevoile altora…
Aceasta tendinta este opusa dorintei lui Pavel de-a fi partas suferintelor Domnului, care inseamna a fi alaturi de cei ce au diferite probleme… 
Ne caracterizeaza si pe noi dorinta lui Pavel, ne identificam si noi cu problemele altora sau nu vrem sa fim ‘deranjati’ ?!

O ‘PARANTEZA’
‘Cortul Intalnirii’ avea 3 compartimente:
a) ‘Curtea’, cu altarul de arama, apoi
b) ‘Sfanta’, cu altarul tamaierii, si
c) ‘Sfanta Sfintelor’, cu chivotul marturiei.
Prin credinta in Domnul Isus Hristos intram in Curte, la altar, la Jertfa. De aceea Pavel spunea “sã-L cunosc pe El”.  
Prin experimentarea  “puterii învierii Lui” insa, intram in ‘Sfanta’, la ‘altarul tamaierii’, si ne rugam, comunicam “in duh si in adevar”.
Daca suntem si “pãrtãsi suferintelor Lui” intram in ‘Sfanta Sfintelor’, experimentand cea mai apropiata relatie a noastra cu Domnul: atunci ne doare de ceea ce-L doare pe El!

Vorbind  despre toata suferinta Lui prin care urma sa treaca, si gandindu-se la zbuciumul pe care ucenicii il vor experimenta cu ocazia patimilor Sale, Domnul Isus le spune:
“V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea sã rãmânã în voi, si bucuria voastrã sã fie deplinã.”
Stiti de ce le-a spus asa, stiti care este adevarata bucurie?!
Plinatatea ei o putem avea numai atunci cand, ca si apostolul Pavel, partasia cu suferintele Domnului Isus Hristos devine pasiunea vietii noastre! (Verificati, si va veti convinge!)

De exemplu stim ce a fost important  pentru Domnul Isus Hristos, deoarece avem in Evanghelii inregistrate spusele si actiunile Lui.  Iata ce ni se relateaza la Luca 22:14-15
“Când a sosit ceasul, Isus a sezut la masã cu cei doisprezece apostoli.  El le-a zis: „Am dorit mult sã mãnânc Pastele acestea cu voi înainte de patima Mea”…

Una deci din pasiunile mari a Domnului Isus a fost dorinta de-a ajunge la acel Paste cand sa Se jertfeasca pentru noi, si sa ne elibereze de sub jugul pacatului.
Imparatul David ne spune despre sine in Psalmul 27:4:
“Un lucru cer de la Domnul, si-l doresc fierbinte: as vrea sã locuiesc toatã viata mea în Casa Domnului, ca sã privesc frumusetea Domnului, si sã mã minunez de Templul Lui.”

Pasiunea Domnului Isus a fost sa ne rascumpere, iar a lui David a fost sa contempleze rascumpararea – sa stea tot timpul in casa Domnului, sa se minuneze de El si de ‘frumusetea’ Lui.  De altfel, si scopul vietii noastre, al fiecaruia, este sa ne bucuram, in prezenta lui Dumnezeu, de  toate lucrarile Lui minunate si glorioase – noi pentru aceasta am fost creati!

In Psalmul 16:2-3, tot David spune:
“Eu zic Domnului: „Tu esti Domnul meu, Tu esti singura mea fericire!” Sfintii, care sunt în tarã, oamenii evlaviosi, sunt toatã plãcerea mea.”
Pasiunea lui David de-a fi cu sfintii din tara, o explica astfel intr-un alt psalm: “Domnul locuieste in mijlocul laudelor lui Israel”
Cand “poporul lui Dumnezeu” se aduna “la inchinare, in Casa lui Dumnezeu”, acolo se poate vedea “frumusetea Domnului”, splendoarea lucrarilor Sale…, si orice credincios ar trebui sa fie cuprins de dorinta de-a fi si el acolo.

Apostolul Pavel a avut o serie de pasiuni pe care le-a inlocuit cu una foarte mare.  El a renuntat la lucrurile pe care le apreciase pentru o vreme, si le-a considerat ulterior drept ‘gunoaie’:
“Lucrurile, care pentru mine erau câstiguri”, spune Pavel, “le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încã, si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fatã de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sã câstig pe Hristos, si sã fiu gãsit în El, nu având o neprihãnire a mea pe care mi-o dã Legea, ci aceea care se capãtã prin credinta în Hristos, neprihãnirea pe care o dã Dumnezeu, prin credintã.” (Filipeni 3:7-9)

Pasiunea mare a vietii lui Pavel a fost sumarizata in versetul 10, prin aceasta dorinta:
“Sã-L cunosc pe El si puterea învierii Lui si pãrtãsia suferintelor Lui, si sã mã fac asemenea cu moartea Lui”…
Este oare justificata dorinta fierbinte a credinciosilor de a-L “cunoaste” indeaproape pe Domnul Isus Hristos?!

Intr-una din rugaciunele Sale catre Tatal, Domnul Isus mentioneaza faptul urmator:
“Viata vesnicã este aceasta: sã Te cunoascã pe Tine, singurul Dumnezeu adevãrat si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3)
… adica viata din belsug, viata vesnica, rezulta in urma cunoasterii indeaproape a lui Dumnezeu Tatal, Cel care ne-o da, si a Rascumparatorului nostru, Isus Hristos, Cel prin care o primim.

Pavel isi formuleaza dorinta sa, de la Filipeni 3:10 sub mai multe aspecte, puse sub aceasta ordine:
“Sã-L cunosc pe El
si puterea învierii Lui
si pãrtãsia suferintelor Lui”…

Intelegem lesne de ce Pavel dorea sa cunoasca  “puterea învierii”, aceea care L-a scos pe Domnul Isus din “Locuinta mortilor”, putere care a introdus germenele noii creatii in natura corupta si stricata de pacat.  Sa cunoastem “puterea invierii”,   cea care reface viata noastra,  a tuturor  credinciosilor autentici, dupa voia lui Dumnezeu, este o dorinta importanta si justificata…, dar, sa tanjim a fi “partasi suferintelor Lui” este oare aceasta o pasiune a unui om ‘normal’?

Intelegerea partasiei la suferintele Domnului, implicit experimentarea  lor, este un lucru extrem de important, pentru fiecare credincios care vrea sa ajunga la maturitate…
Sa vedem deci de ce este importanta aceasta partasie, in ce consta ea si cum o identificam!

Inainte a elucida ce inseamna “pãrtãsia suferintelor Lui”, trebuie ca in prealabil sa intelegem lucrul care o precede, respectiv  “puterea învierii Lui”.
Pentru aceasta insa, trebuie sa fim siguri ca am inteles corect ‘sensul mortii Sale’, pentru ca nici un om nu poate sa experimenteze “puterea învierii” Domnului Isus, pana nu pricepe sensul jertfei Lui.
- Care a fost rostul mortii Domnului Isus Hristos?!
- El a suferit pe cruce pentru noi si pentru pacatele noastre…  Cine vine la Domnul, nu o face din dorinta de a suferi pentru El, ci din dorinta de a scapa de povara pacatelor.  Si noi am venit la Domnul pentru a beneficia de moartea Lui in locul nostru, si nu pentru a participa la suferintele Sale… Am venit la cruce, la Golgota, pentru ca Duhul lui Dumnezeu ne-a facut sa ne vedem pacatele, sa le recunoastem…, si am inteles ca jertfa lui Isus Hristos este singurul mijloc prin care putem fi iertati si impacati cu Dumnezeu.  Jertfa Domnului ne-a scapat de blestemul pacatului, care ne-a adus condamnarea la moarte, si de blestemul Legii, pe care toti am incalcat-o…  La cruce, la calvar, am inteles ca moartea Domnului Isus Hristos ne scapa de pierzare vesnica si, cand ne-am increzut in jertfa Sa, am experimentat mantuirea, ajungand astfel sa beneficiem de “puterea învierii Lui” .

Scriptura spune ca “Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate cã eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viatã împreunã cu Hristos” (Efeseni 2:4-5)  “Puterea învierii Lui” a inceput sa actioneze in noi, cei care credem in moartea Sa, transformand gandirea si existenta tuturor acelora care cred in jertfa Sa mantuitoare.

La Efeseni, cap. 4, Pavel se adreseaza credinciosilor si spune: “sã nu mai trãiti cum trãiesc pãgînii, în desertãciunea gândurilor lor, având mintea întunecatã, fiind strãini de viata lui Dumnezeu”.  “Sã vã desbrãcati de omul cel vechi care se stricã dupã poftele înselãtoare, si sã vã înoiti în duhul mintii voastre”, ca sa ajungeti sa intelegeti lucrarile minunate ale lui Dumnezeu!

Nu numai gandirea ne-a fost schimbata prin “puterea învierii Lui”, ci si trairea!  Am inceput acum o viata noua, pentru care apostolul ne indeamna la Coloseni, cap.3: 
“Dacã, deci, ati înviat împreunã cu Hristos, sã umblati dupã lucrurile de sus”… “Gânditi-vã la lucrurile de sus, nu la cele de pe pãmânt, cãci voi ati murit, si viata voastrã este ascunsã cu Hristos în Dumnezeu.”
Noua gandire si traire sunt acum in concordanta cu “puterea învierii Lui”…, iar acest lucru este precedat de “cunoasterea” personala a Domnului Isus Hristos.  Un lucru ce precede experimentarea “pãrtãsiei suferintelor Lui”, este experimentarea “puterii învierii Lui”, putere care ne-a adus o viata noua, traita de acum in adevarata libertate, cu bucurie si implinire sufleteasca.

Nici un om nu poate sa fie partas in mod real la suferintele Domnului Isus Hristos, pana nu ajunge sa experimenteze  “puterea învierii Lui”, pentru ca suferinta isi are justificare, isi are ratiune, numai prin inviere!
- De ce gasesc atatia oameni ca-i absurda existenta?!
- Pentru ca n-au ajuns inca sa cunoasca  “puterea învierii Lui”.

- Ce inseamna sa fi “pãrtãs suferintelor Lui”?!  La ce se refera aceasta expresie?
Exista o serie de lucruri care par unora  ca se refera la partase suferintelor Domnului, dar in realitate nu sunt…
In primul rand, aceasta partasie nu inseamna ca noi putem sa participam in vreun fel la suferintele Lui pentru pacatele noastre.  Acele  suferinte  au fost purtate numai de El, si in intregime.  La Isaia 63:3 citim ce spune  Domnul:
“Eu singur am cãlcat în teasc, si nici un om dintre popoare nu era cu Mine”…

Domnul Isus, nu intamplator a ramas singur in Gradina Ghetsimani…, fiindca in “ceasul” acela mare, cand a preluat asupra Lui povara pacatelor intregei omeniri, nimeni nu L-a asistat cu ceva.  Noi, oamenii, nu am putut participa nici atunci la acele suferinte, si n-o putem face nici astazi, fiindca ele au fost sfarsite, au fost finalizate/terminate odata pentru totdeauna!  Suferintele acelea nu se mai pot repeta, desi sunt biserici care sustin in mod eronat ca de fiecare data  cand se practica ‘Cina Domnului’, suferintele Lui sunt re-editate, iar oamenii participa si ei la ele…  Hristos a murit o data pentru pacate, iar jertfa Lui a fost suficienta, a fost deplina, aducandu-ne desavarsirea (pe baza ei suntem socotiti neprihaniti) si mantuirea.

O iluzie asemanatoare o au oamenii care cred ca pot sa participe si ei la suferintele Domnului, supunandu-si trupul la diverse cazne si auto-mutilari pentru iertarea pacatelor…
La anumite popoare, in preajma Pastelui, unii oameni isi infig in cap coroane de spini, cer sa fie biciuiti, sau chiar sa fie tintuiti pe cruce, crezand ca participa astfel si ei la suferintele Domnului Isus Hristos, si-si asigura prin fapta lor ispasirea pacatelor…
Toti acestia sunt de compatimit, fiindca pe de o parte n-au inteles nimic din jertfa Mantuitorului, care a fost deplina, facuta odata pentru totdeauna si pentru toti oamenii, iar pe de alta parte nesocotesc si reduc lucrarea Lui, considerand ca-i incompleta, iar ei o desavarsesc…

- Exista suferinte pe care Domnul Isus le are si-n prezent?!
Apostolul Pavel spune ca vrea sa fie partas suferintelor  Lui, si afirma aceasta dupa moartea, invierea si inaltarea Domnului…
- Pentru ce ar suferi in prezent Domnul Isus Hristos, din moment ce a fost glorificat deja, si a intrat in slava cereasca pregatita pentru El de Tatal?! (Pentru a afla despre ce suferinte este vorba, vezi continuarea …!)

DUHUL SFANT
01. Duhul Sfant – Introducere http://beronline.ber.ro/blog/?p=19
02. Prezenta/pecetea Duhului Sfant http://beronline.ber.ro/blog/?p=20
03. Puterea Duhului Sfant http://beronline.ber.ro/blog/?p=21
04. Pacate impotriva Duhului Sfant http://beronline.ber.ro/blog/?p=22
05. Plinatatea Duhului Sfant – Insemnatate http://beronline.ber.ro/blog/?p=23
06. Plinatatea Duhului Sfant – Obtinere http://beronline.ber.ro/blog/?p=24
07. Duhul Sfant – Caracteristici http://beronline.ber.ro/blog/?p=25
08. Crestinul duhovnicesc http://beronline.ber.ro/blog/?p=26
09. INFIEREA – privilegii…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=207
10. Duhuri “inselatoare” – cum/unde apar?! http://beronline.ber.ro/blog/?p=278
11. Duhuri “inselatoare” – cum le deosebim?! http://beronline.ber.ro/blog/?p=281

EDIFICARE
01. Numele Suprem http://beronline.ber.ro/blog/?p=123
02. Iertarea… (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=181
03. Iertarea… (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=188
04. Mantuirea, o certitudine! (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=197
05. Mantuirea, o certitudine! (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=201
06. MANTUIREA este prin HAR (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=203
07. MANTUIREA este prin HAR (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=205
08. Ce fel de ‘teren’ suntem?! (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=227
09. Ce fel de ‘teren’ suntem?! (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=232
10. Binecuvantarea…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=238
11. Copiii/tinerii in familii si biserici crestine. http://beronline.ber.ro/blog/?p=242
12. Ce este OMUL ?! (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=341
13. Ce este OMUL ?! (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=345
14. Ce este OMUL ?! (3) http://beronline.ber.ro/blog/?p=348
15. Intruparea Domnului…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=351
16. Glorificarea noastra…! (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=356
17. Glorificarea noastra…! (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=360
18. Asemenea Lui !? http://beronline.ber.ro/blog/?p=363
19. Magarusul…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=373
20. Iuda Iscarioteanul (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=378
21. Iuda Iscarioteanul (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=380
22. DUBLELE…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=386
23. Caracter de OAIE sau de CAPRA… http://beronline.ber.ro/blog/?p=389
24. BIBLIA = Cuvantul lui Dumnezeu http://beronline.ber.ro/blog/?p=407
25. Cine este ISUS ?! http://beronline.ber.ro/blog/?p=411
26. Ispitirea Domnului Isus (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=413
27. Ispitirea Domnului Isus (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=417
28. Odihna inchinarii (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=461
29. Odihna inchinarii (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=463
30. “Sa nu ucizi!” http://beronline.ber.ro/blog/?p=466
31. “Pacat care duce la moarte”! http://beronline.ber.ro/blog/?p=509
32. “Nu Ma tinea!” (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=531
33. “Nu Ma tinea!” (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=536
34. “Nu Ma tinea!” (3) http://beronline.ber.ro/blog/?p=540
35. Unde ‘merge’ SUFLETUL ?! http://beronline.ber.ro/blog/?p=543
36. “Impotriviti-va diavolului!” http://beronline.ber.ro/blog/?p=560
37. Avem CREDINTA ?! (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=565
38. Avem CREDINTA ?! (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=568

VOIA LUI DUMNEZEU
01. Cuvant introductiv http://beronline.ber.ro/blog/?p=15
02. Imaginea vietii – un ‘puzzle’! http://beronline.ber.ro/blog/?p=16
03. Voia Lui: mantuirea noastra http://beronline.ber.ro/blog/?p=17
04. Voia Lui – Plinatatea (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=27
05. Voia Lui – Plinatatea (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=29
06. Voia lui Dumnezeu – Sfintenia (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=30
07. Voia lui Dumnezeu – Sfintenia (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=31
08. Voia Lui – Supunerea http://beronline.ber.ro/blog/?p=54
09. Voia Lui – Suferinţa pentru bine (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=63
10.Voia Lui – Suferinţa pentru bine (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=67
11. Voia Lui – Suferinţa pentru bine (3) http://beronline.ber.ro/blog/?p=75
12. Smerenia…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=236
13. Libertate…, ori sclavie?! (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=284
14. Libertate…, ori sclavie?! (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=289
15. Vinovatia Lumii & Lumea Vinovata http://beronline.ber.ro/blog/?p=301
16. Promisiuni pentru cei credinciosi… http://beronline.ber.ro/blog/?p=319
17. Restaurarea celui cazut… http://beronline.ber.ro/blog/?p=365
18. Cheama Numele Domnului! http://beronline.ber.ro/blog/?p=367
19. A fi “mare inaintea Domnului”…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=370
20. Nimeni nu-i prea tanar…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=391
21. Mladitele…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=395
22. PASTORUL cel BUN (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=398
23. PASTORUL cel BUN (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=405
24. Iubim pe Domnul ?! (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=438
25. Iubim pe Domnul ?! (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=440
26. De ce uneori Dumnezeu tace?! (1) http://beronline.ber.ro/blog/?p=456
27. De ce uneoriDumnezeu tace?! (2) http://beronline.ber.ro/blog/?p=459
28. “Invatatura sanatoasa”…! http://beronline.ber.ro/blog/?p=471
29. “Fii treaz in toate lucrurile!” http://beronline.ber.ro/blog/?p=474
30. Ce lipseste suferintelor Lui ?! http://beronline.ber.ro/blog/?p=477

In cap. 6 din Romani, apostolul Pavel spune ca noi am murit impreuna cu Hristos, si am inviat, impreuna cu El, la o viata noua, viata pe care putem s-o traim in sfintenie.
Acuma, ‘putem’ este una, dar realitatea poate fi de multe ori diferita…
Pavel ne indeamna astfel: “socotiti-vã morti fatã de pãcat, si vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos” (Romani 6:11), vii pentru neprihanire.
“Sã nu mai dati în stãpânirea pãcatului mãdularele voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-vã pe voi însivã lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati, si dati lui Dumnezeu mãdularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihãnirii!” (Romani 6:13)

Toate aceste lucruri sunt frumoase, dar, daca trecem mai departe, in cap.7, citim despre o experienta care ne lasa perplecsi…! Apostolul Pavel se exprima aici astfel:
“Stim, în adevãr, cã Legea este duhovniceascã, dar eu sunt pãmântesc, vândut rob pãcatului,
cãci nu stiu ce fac – nu fac ce vreau, ci fac ce urãsc.” (Romani 7:14-15),
apoi continua:
“ Stiu, în adevãr, cã nimic bun nu locuieste în mine, adicã în firea mea pãmânteascã, pentru cã, ce-i drept, am vointa sã fac binele, dar n-am puterea sã-l fac, cãci binele pe care vreau sã-l fac, nu-l fac, ci rãul pe care nu vreau sã-l fac, iatã ce fac!” (Romani 7:18-19)
Paragraful se incheie cu un strigat de disperare: “O, nenorocitul de mine! Cine mã va izbãvi de acest trup de moarte?..”
Nu sunt in stare sa traiesc in sfintenie, concluzioneaza apostolul…, iar esecul constatat este dublu: cand este vorba sa fac raul, nu sunt in stare sa-l inving iar cand este vorba sa fac binele, nu sunt in stare sa-l realizez…!

- Care este explicatia esecului unui om nascut din Dumnezeu, care are mantuirea?!
- Simplu: aceasta-i situatia (esecul…) cand crestinul incearca sa traiasca in sfintenie prin eforturile proprii, apeland la Lege! Biblia ne spune raspicat, ca Legea merge intotdeauna cu pacatul. Legea ne face mult mai constienti despre pacat, dar ea nu produce sfintenie, cum isi inchipuie multi…!
Numerosi credinciosi considera ca avem nevoie de Lege, pentru a trai dupa voia lui Dumnezeu.. Legea nu ne-a dat insa nici mantuirea, si nici capacitatea de a trai in sfintenie, dar, “ceea ce este cu neputintã la oameni, este cu putintã la Dumnezeu.” (Luca 18:27)
Omul care recunoaste ca este incapabil sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu prin eforturile proprii, priveste cu credinta la Domnul Isus Hristos, si, prin Duhul Sfant poate experimenta sfintenia!

In cap. 8 din Romani, apostolul Pavel face o mare afirmatie: “Legea Duhului de viatã în Hristos Isus, m-a izbãvit de Legea pãcatului si a mortii.” (v.2)
“Legea Duhului de viata” este o ‘lege’ noua, conform careia putem sa traim ca ‘nascuti din nou’, pentru ca ea infrange in noi “Legea pãcatului si a mortii”.
Citind cu atentie versetele 3-4, respectiv:
“Lucru cu neputintã Legii, întrucît firea pãmânteascã o fãcea fãrã putere – Dumnezeu a osîndit pãcatul în firea pãmânteascã, trimitand, din pricina pãcatului, pe însusi Fiul Sãu într-o fire asemãnãtoare cu a pãcatului, pentru ca porunca Legii sã fie împlinitã în noi, care trãim nu dupã îndemnurile firii pãmântesti, ci dupã îndemnurile Duhului”,
…observam acum actiunea Duhului Sfant. Lucrurile cu neputinta Legii (de a ne duce la sfintenie), le realizeaza Duhul lui Dumnezeu in viata noastra, atunci cand ne punem increderea in Domnul Isus Hristos, si ne bizuim pe Duhul Sfant, pe care L-a pus sa locuiasca in noi.
Sfintirea in viata noastra se realizeaza numai prin agentia Duhului Sfant, si nicidecum prin eforturile noastre proprii, oricat ne-am stradui!

3) Al treilea lucru pe care Legea nu poate sa-l faca este ca nu poate produce “roade vrednice de pocainta”. ‘Pomul bun, se cunoaste dupa roada’, nu-i asa?!
- Ce este insa “roada” ?!
- ROADA este CARACTERUL NOU, divin, pe care-l poate produce Duhul lui Dumnezeu in omul credincios.
Legea n-a produs roada in practicantii ei, pentru ca n-are aceasta putinta…! Ea ne da constienta pacatului, dar daca ne bazam pe ea nu progresam cu nimic, ci ajungem la esec.
Privind caracterul nou, nobil, al celui ‘nascut din nou’, apostolul Pavel scrie astfel:
“Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rãbdare, bunãtatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Galateni 5:22)
Toate aceste aspecte ale roadei, numai Duhul lui Dumnezeu le poate produce in viata noastra.
Domnul Isus, referindu-se la conditia inimii noastre, spune ca “nu ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din el”… Cu alte cuvinte, avem o serie de probleme cu launtrul nostru… Exista acolo un ‘izvor’, care da la iveala pacate, nelegiuiri, murdarii, s.a.m.d., un izvor care nu poate fi suprimat de Lege. Dumnezeu insa, prin Duhul Sfant, pune in noi o inima noua, din care vor tasni roadele Sale, amintite de apostolul Pavel. Cand Duhul lui Dumnezeu locuieste in noi, cand ne lasam calauzit de El, roadele nu pot fi decat binecuvantate.

N-avem nevoie de Lege, pentru a trai dupa voia lui Dumnezeu, ci de prezenta Duhului Sfant in viata noastra, cu El fiind “pecetluiti” in momentul in care il primim pe Dumnezeu Fiul ca Domn si Mantuitor.
Nu intamplator, de exemplu cand pacatul imoralitatii s-a strecurat in biserica din Corint, apostolul Pavel nu le spune ca Legea interzice moralitatea, ci se exprima astfel: ‘Nu stiti ca voi sunteti temple ale Duhului Sfant, si ca El locuieste in voi!?’ Constienta acestui fapt ne face capabili sa traim in sfintenie, suprimand pacatul de la radacina.

Imparatul David scrie Psalmul 51 dupa o experienta dureroasa si umilitoare, dupa o lamentabila cadere, ajungand sa comita adulter cu Bat-Seba, si sa grabeasca moartea sotului ei (Urie, Hetitul). Ulterior el regreta profund faptele sale, se caieste cu adevarat si se pocaieste. (Nici un credincios nu poate comite pacat fara sa se pocaiasca, pentru ca Duhul lui Dumnezeu il convinge de starea rea, si nu poate sa se complaca pe mai departe in ea…!)
Dupa ce s-a pocait, David scrie acel Psalm, in care nu cere doar sa fie doar iertat, ci spune:
“Zideste în mine o inimã curatã, Dumnezeule, pune în mine un duh nou si statornic!
Nu mã lepãda de la Fata Ta, si nu lua de la mine Duhul Tãu cel Sfânt.
Dã-mi iarãsi bucuria mântuirii Tale, si sprijineste-mã cu un duh de bunãvointã!”
David vrea sa aiba o conditie in care sfintenia sa fie mentinuta, vrea o inima inoita, curata, din care sa izvorasca acum doar lucruri dupa voia lui Dumnezeu. Numai Duhul Sfant produce in noi infranarea poftelor, si celelalte “roade” de care avem nevoie, iar David stie acest lucru…

Versetul amintit de la Galateni 5:22, care vorbeste despre “roada Duhului”, apare in contextul in care se vorbeste, prin contrast, despre actiunea Legii si despre actiunea Duhului. In versetul 16, Pavel indeamna astfel: “ Umblati cârmuiti de Duhul, si nu împliniti poftele firii pãmântesti!”
Pe de o parte este Legea, care produce faptele firii pamantesti, fapte nedemne de un credincios, iar de cealalta parte este Duhul lui Dumnezeu, care produce roade divine, binecuvantate…
“Dacã Sunteti cãlãuziti de Duhul”, spune apostolul (v.18), “nu Sunteti sub Lege.”
Daca un credincios vrea sa se intoarca inapoi la Lege, si-si inchipuie ca prin eforturi proprii poate sa ajunga la sfintire si la rodire, acela va ajunge sigur la esec!

Daca recitim Romani 8:2, respectiv: “Legea Duhului de viatã în Hristos Isus, m-a izbãvit de Legea pãcatului si a mortii.” , observam ca noi ne aflam, sub Lege, in stare de robie.
Duhul Sfant este agentul lui Dumnezeu, care actioneaza dinlauntru si ne desrobeste, ne descotoroseste de dominatia oribila a Legii, si ne face, prin puterea, calauzirea si roada Sa, sa traim dupa voia lui Dumnezeu, in libertate. Legea constrange, impune, robeste, pe cata vreme Duhul Sfant produce in noi traire divina, bucurandu-ne de statutul de “copii ai lui Dumnezeu”.
La Galateni 4:4-5 citim urmatoarele:
“Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sãu, nãscut din femeie, nãscut sub Lege, ca sã rãscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca sã cãpãtãm înfierea.”

Contrastul este evident!
Unde este Legea, acolo este pacat si pierzare, dar unde este Duhul Domnului, acolo este MANTUIRE.
Unde este Legea, acolo este esec in ceea ce priveste sfintenia, dar unde este Duhul Domnului, acolo este traire dupa voia lui Dumnezeu.
Unde este Legea, acolo sunt “faptele firii pamantesti”, dar unde este Duhul Domnului, acolo este “roada” binecuvantata a dumnezeirii.
Unde este Legea, acolo este robie, este constrangere, dar unde este Duhul Domnului, acolo este LIBERTATE. Legea te robeste, te apasa, dar Duhul Sfant este si “Duhul infierii”, si “Duhul slobozeniei”… Si la 2 Corinteni 3:17 ni se mentioneaza ca “unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia”, acolo este adevarata libertate.

Referindu-se la Lege, Pavel spune ca “slova omoara, dar Duhul da viata”. Legea ne tine in pacat, dar Duhul ne elibereaza… Apoi, este o mare diferenta intre a fi rob sau fiu, nu-i asa?!
Un om care toata viata a fost ‘rob al Legii’, si s-a ferit sa faca cutare sau cutare incalcare, dar care n-a experimentat eliberarea prin Duhul lui Dumnezeu, acel om va ramane pierdut. Un “fiu” insa cunoaste ce inseamna relatia directa cu Dumnezeu Tatal, o relatie in care se desfata…, prin libertatea adusa de Duhul lui Dumnezeu.
- De ce a ales Dumnezeu Ziua Cincizecimii ca sa ne trimeata Duhul Sfant?!
- Tocmai pentru a ne spune ca Legea a fost incapabila sa ne duca la ‘lucrurile’ pe care el le-a randuit pentru noi din vesnicie, la binecuvantarile Sale.

In Epistola catre Galateni, apostolul Pavel arata ca orice binecuvantare ar dori omul s-o obtina de la Dumnezeu, daca doreste s-o primeasca prin Lege, se inseala.. Cine se bizuie insa pe credinta/increderea in Domnul Isus, si cel care accepta pe deplin lucrarea Duhului Sfant in viata sa, acela se bucura de toate binecuvantarile lui Dumnezeu. Ieremia, Isaia, si alti profeti din V.T., au spus ca plinatatea binecuvantarilor lui Dumnezeu o vor primii credinciosii atunci cand Dumnezeu va turna peste ei Duhul Sau cel Sfant.
Si profetul Zaharia spune ca promisiunile si binecuvantarile lui Dumnezeu nu se vor face prin “tarie si putere”, ci “prin Duhul lui Dumnezeu”. Taria noastra, puterea si eforturile noastre, nu vor duce niciodatala obtinerea binecuvantarilor lui Dumnezeu, dar bizuirea pe Duhul lui Dumnezeu ne va face sa le obtinem din plin.

Pentru multe veacuri, Dumnezeu a lasat omenirea sub ‘imperiul’ Legii, ca sa ne arate neputinta cand este vorba de-a incerca sa ne mantuim prin eforturile noastre proprii. Apoi, in aceeasi zi in care a dat Legea, El a turnat Duhul Sau cel Sfant, ca sa ne invete ca neputinta Legii si a noastra este inlocuita de puterea desavarsita a Duhului Sfant.
Ceea ce era cu neputinta Legii, este acum posibil prin agentia Duhului lui Dumnezeu. Noi intram acum in binecuvantarile lui Dumnezeu nu prin eforturile noastre, ci datorita harului pe care l-am primit in Domnul Isus Hristos. Datorita inaltarii Sale in glorie, Dumnezeu ne-a trimes in loc pe Duhul Sfant, si cu El, plinatatea binecuvantarilor Sale.
Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti, in asa fel incat sa traim viata pe care El ne-o doreste, prin puterea si calauzirea Duhului Sfant!

Niciunul dintre noi nu este in stare sa cuprinda…, sa inteleaga ce mare binecuvantare avem prin primirea Duhului Sfant, si, pentru a patrunde mai profund lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu a ales tocmai sarbatoarea Cincizecimii.
In ziua in care Dumnezeu “a turnat” Duhul Sau cel Sfant peste credinciosi, El Si-a format Biserica Sa, iar faptul ca aceasta a fost adusa in fiinta duminica, ne arata si ca El a schimbat Sabatul, ca zi de inchinare, cu “prima zi a saptamanii” (cu duminica).
Biserica nu-i totuna cu ‘poporul evreu’, sau cu ‘Noul Israel’, cum zic unii. Biserica este “poporul lui Dumnezeu”, pe care El Si l-a format cu precadere ‘dintre neamuri’ (“oameni de orice limba, orice semintie, orice popor”), si caruia i-a dat ca zi de inchinare duminica…
De Ziua Cincizecimii, Duhul Sfant a inceput o noua era in ‘economia lui Dumnezeu’, o epoca ce a inlocuit perioada Legii. Prin puterea Sa, Duhul Sfant a venit sa Se ofere, acolo unde Legea s-a dovedit total neputincioasa…!
Initial , in Ziua Cincizecimii, Dumnezeu a dat ‘poporului ales’ (poporului evreu) Legea, aceasta fiind expresia sfinteniei Lui, a desavarsirii Lui, dar care era in acelasi timp si instrumentul prin care Dumnezeu a aratat cat de pacatosi sunt oamenii, si cat de neputinciosi in a rezolva ei insisi problema pacatului personal.

Daca cineva nu crede ca este pacatos, sa se masoare/compare cu Legea lui Dumnezeu! Prima porunca spune ca Dumnezeul cel Adevarat trebuie sa fie mereu in centrul atentiei noastre, sa-I aducem inchinare in mod exclusiv, si din toata inima, sa-L iubim cu toata puterea si cu tot cugetul nostru… Care om poate afirma ca a indeplinit intotdeauna cel putin aceasta prima cerinta?!
Legea spune “sa nu iei in desert numele Domnului!” De cate ori n-am rostit noi in chip usuratic numele Sau?
Apoi Legea spune sa nu minti, sa nu furi, sa nu comiti imoralitate, sa nu poftesti lucrul altuia, s.a.m.d. Care este omul care sa poata spune ca el n-a incalcat Legea lui Dumnezeu?!

Legea deci ne arata faptul ca suntem pacatosi, dar si faptul ca noi nu putem sa ne rezolvam problema pacatelor prin eforturile noastre proprii. Dumnezeu insa ne-a dat Duhul Sau cel Sfant, in ziua cand se sarbatorea ‘darea Legii’, tocmai pentru a ne comunica faptul ca acolo unde neputinta Legii a fost evidenta, acolo El ne-a oferit puterea Duhului Sau cel Sfant. Tot ce n-a fost Legea in stare sa faca pentru noi (cand zicem ‘lege’, spunem de fapt ‘effort propriu’!), si pentru mantuirea noastra, face de acum inainte Duhul Sfant. De lucrarea Lui depinde atat MANTUIREA sufletului nostru, cat si SFINTIREA, si in final GLORIFICAREA noastra.

1) In primul rand Legea este neputincioasa in ceea ce priveste infaptuirea mantuirii noastre. Dumnezeu ne-a spus in Legea Lui sa-L cinstim si sa-L iubim, si sa dovedim aceasta iubind pe aproapele nostru ca pe noi insine…
Dumnezeu ne-a spus ce este pacat, ce este interzis, ce sa facem si ce nu, dar nu cu scopul de-a obtine mantuirea, ci doar pentru a ne face constienti de faptul ca toti am pacatuit, si nimeni nu se poate mantui prin eforturile sale proprii. Cu toate acestea, la multi oameni prevaleaza conceptia gresita ca daca nu fac anumite pacate (ucidere, adulter, etc.), si daca realizeaza anumite fapte bune (cinstire parinti, ajutorare oameni nevoiasi, etc.), vor fi mantuiti.

Iata un caz concludent, al ‘tanarului bogat’, relatat in Evanghelii!
La Marcu 10:17 (sau la Luca 18:18) ni se relateaza cum el vine si intreaba: „Bunule Învãtãtor, ce sã fac ca sã mostenesc viata vesnicã?”
Domnul Isus nu-l contrazice pe tanar cand spune ca a pazit Legea “din pruncie”, dar a sesizat imediat ca el se baza pe eforturile sale proprii, si-l indeamna astfel: “du-te de vinde tot ce ai, dã la sãraci, si vei avea o comoarã în cer; apoi vino, ia-ti crucea, si urmeazã-Mã.”
Apostolul continua relatarea astfel: “Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, cãci avea multe avutii” (Marcu 10:17).
Tanarul n-a trecut ‘proba practica’, fiind si el tot un ‘calcator de Lege’, pentru ca in jurul lui se gaseau multi oameni in nevoi, pe care i-ar fi putut ajuta, dar a demonstrat ca nu-i iubeste ca pe sine…
In ochii sai, tanarul bogat se vedea neprihanit, dar Domnul Isus i-a dovedit pe loc faptul ca nu era decat un sarman rob al banului, iar Biblia mentioneaza in clar ca “iubirea de bani este radacina tuturor relelor”…

In V.T., cand vedeai un inchinator al lui Dumnezeu prosper, trageai concluzia ca Dumnezeu l-a binecuvantat pentru ca pazea Legea.. Cuvantul lui Dumnezeu chiar spunea ca cine se conformeaza voii Sale, va fi binecuvantat. Nu intamplator deci ucenicii erau contrariati, pentru ca acel tanar pazise cu strictete Legea, iar Domnul Isus a concluzionat:
“Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogãtii, sã intre în Împãrãþia lui Dumnezeu!
Mai lesne este sã treacã o cãmilã prin urechea unui ac, decât sã intre un om bogat în Împãrãtia lui Dumnezeu!” (Marcu 10:24-25)
Ucenicii au rãmas si mai uimiti, si au zis unii cãtre altii: „Cine poate atunci sã fie mântuit?” (Marcu 10:26),
…la care Domnul Isus le raspunde prin acele memorabile cuvinte: „Ce este cu neputintã la oameni, este cu putintã la Dumnezeu.” (Luca 18:27 sau Marcu 10:27)
Domnul Isus ii invata pe ucenici ca-n Imparatia lui Dumnezeu este cu neputinta sa intre prin eforturile lor, ci numai prin lucrarea/harul lui Dumnezeu.

Si apostolul Pavel relateaza despre sine ca a fost o vreme in viata cand a putut sa spuna ca in ce-l priveste Legea era neprihanit, adica nu i se putea imputa vreun lucru rau, pentru ca IN EXTERIOR pazise cu strictete toata Legea lui Dumnezeu. Nu tot asa stau lucrurile cu pornirile interioare… De exemplu porunca a 10-a, care spune sa nu poftesti nimic din ce nu este al tau, ne arata clar ca nimeni nu-i capabil sa traiasca dupa toate regulile lui Dumnezeu!
Ceea ce Legea nu poate sa mantuiasca, lucrul acesta il poate face Duhul Sfant, pe care L-a trimes Dumnezeu de ziua Cincizecimii. La Ioan 16:7-8, Domnul Isus ne vorbeste despre Duhul lui Dumnezeu care va veni la noi: “dacã nu Mã duc Eu (la Tatal), Mângîietorul nu va veni la voi, dar, dacã Mã duc, vi-L voi trimite. Si când va veni El, va dovedi lumea vinovatã în ce priveste pãcatul, neprihãnirea si judecata.”

Prima actiune mantuitoare pe care Duhul Sfant o intreprinde deci cu omul pacatos este faptul ca-i arata vinovatia inaintea lui Dumnezeu privind incalcarea legilor Sale. Omul care se declara pe sine ca implinitor al Legii, cand este pus in lumina Duhului Sfant, ajunge repede sa concluzioneze cat de mare pacatos este in realitate. Desi Biblia declara sus si tare ca toti oamenii, fara exceptie, au pacatuit, cei mai multi nu recunosc aceasta – mai toti se cred ‘oameni de bine’, oameni cumsecade, ‘de comitet’… Nerecunoscand ca-s pacatosi, oamenii nu pot fi mantuiti!
Orice om, care nu recunoaste cat e de pacatos, de mizerabil, si vine cu pretentii, ca acel “tanar bogat”, va fi respins de Dumnezeu, si nu va vedea Imparatia Lui. Chiar si apostolul Pavel a trebuit sa renunte la ‘neprihanirea’ sa, recunoscand ca este “cel dintai dintre pacatosi” (1 Timotei 1:15), si asa, prin agentia Duhului Sfant, a ajuns sa se bucure de mantuirea lui Dumnezeu.
Mai multa bucurie este in cer pentru un singur om care se declara pacatos, si se intoarce la Dumnezeu, decat pentru 99 de oameni care se declara neprihaniti, si se bazeaza pe faptele vazute de ei ca ‘bune’…

Daca n-ai avut un moment in viata in care sa-ti recunosti inaintea lui Dumnezeu pacatul, sa regreti ca ai savarsit o multime de lucruri impotriva voiei Sale, tu inca n-ai avut parte de cea mai importanta lucrare a Duhului Sfant – convingerea ca ai pacate, si marturisirea lor. Aceasta este o lucrare mare si impresionanta pe care Dumnezeu o face cu cei pacatosi, care “au cunoscut vremea cand au fost cercetati”…
Cel mai oribil pacat inaintea lui Dumnezeu este auto-neprihanirea, este atunci cand ne credem fara pata, fara ‘bube-n cap’, si respingem jertfa Domnului Isus pentru pacatele noastre!

Cand “vamesul si fariseul” s-au dus la Templu sa se roage, fariseul a multumit ca el este neprihanit, ca face cutare si cutare lucru bun, si ca nu e ca alti oameni…, nici ca vamesul din preajma… Vamesul in schimb nici nu cuteza sa-si ridice capul, ci se batea in piept cu pumnul si zicea: “Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! (Luca 18:13)
Domnul Isus spune ca din cei 2, indreptat si mantuit a plecat cel care si-a recunoscut pacatele, si s-a cait pentru ele.
Duhul Sfant este Acela care ii capaciteaza pe pacatosi sa-si vada starea reala, sa-si recunoasca faptele, iar apoi ii ajuta sa se indrepte spre Domnul Isus Hristos, care a platit El pentru pacatele tuturor. In momentul in care omul intelege ca fara varsare de sange nu este iertare, si crede ca Domnul Isus Hristos a murit si pentru el, atunci el este salvat – primeste mantuirea.

Credinta este si ea un dar (Intentionez sa scriu un articol explicativ in acest sens!)
facut noua tot de catre Duhul Sfant…, pe langa multe alte. Pe scurt, Duhul Sfant produce credinta, dovedeste omului ca-i vinovat, ii indreapta privirile spre jertfa ispasitoare a Domnului Isus, si tot el REGENEREAZA pe cel pacatos, si produce ‘nasterea lui din nou’.
Domnul Isus ii specifica lui Nicodim: “„Adevãrat, adevãrat îti spun cã, dacã un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împãrãtia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3),
…si-i intareste apoi: „Adevãrat, adevãrat îti spun, cã, dacã nu se naste cineva din apã si din Duh, nu poate sã intre în Împãrãtia lui Dumnezeu. (Aici, “apa” are intelesul de Cuvantul lui Dumnezeu…!)
La Tit 3:5 ni se spune ca Dumnezeu, in dragostea Lui, “ne-a mântuit, nu pentru faptele, fãcute de noi în neprihãnire, ci pentru îndurarea Lui, prin spãlarea nasterii din nou si prin înoirea fãcutã de Duhul Sfânt”. Duhul Sfant este agentul care face inoirea vietii noastre, si produce mantuirea, iar Legea este total neputincioasa in aceasta privinta.
Nu incerca sa te mantuiesti singur, pe baza faptelor tale, fiindca nimeni n-a fost in stare sa pazeasca Legea! Toti au incalcat-o!

Daca-ti doresti salvarea, trebuie sa-L lasi pe Duhul lui Dumnezeu sa-ti arate cat esti de pacatos, sa-ti marturisesti pacatele (sa te pocaiesti), si, prin credinta in Domnul Isus Hristos, sa te bucuri apoi de viata vesnica. (Vezi continuarea…!)

1) Credinta autentica este PERSONALA! Ea nu-i doar a familiei, a neamului, a stramosilor… Multi oameni nesocotiti se multumesc cu faptul ca au o ‘credinta din stramosi’! Chiar daca aceasta credinta este biblica (conforma Sfintelor Scripturi), daca ea nu este si a ta, personala, ea nu te ajuta cu nimic!
In versetul mentionat putin mai sus, Pavel spune “Vã fac cunoscut Evanghelia pe care ati primit-o…”
Fiecare din noi trebuie sa aiba un moment in viata in care sa-L primeasca pe Domnul Isus Hristos, sa fie constient de faptul ca El a murit pentru pacatele sale…
Daca nu ai un moment prin care credinta biblica sa devina credinta ta personala, nu esti mantuit!
Daca niciodata n-ai recunoscut ca Domnul Isus Hristos a murit in locul tau, pentru tine si pacatele tale, daca nu L-ai recunoscut ca pe Mantuitorul tau (ci doar al lumii…), sa stii ca n-ai o credinta personala…
Poti sa reciti Crezul crestin de multe ori pe zi, dar, pana nu recunosti ca Domnul Isus a ispasit pe cruce vina ta, pana nu te pocaiesti, nu ai mantuirea!

2) Credinta mantuitoare SCHIMBA VIATA OMULUI, ii schimba trairea, fiindca produce POCAINTA.
Cand omul crede cu adevarat in Domnul Isus Hristos, cand se increde in El, viata lui se schimba din temelii.
Nu poti sa multumesti Domnului ca a murit pentru pacatele tale, ca apoi sa pacatuiesti din nou, fara probleme, pentru ca in momentul in care recunosti sincer ca El S-a jertfit in locul tau, incepi sa iubesti neprihanirea, si sa urasti pacatul, nu-iasa?! Daca nu se produce o schimbare de gandire si de traire in viata ta, inseamna ca nu ai acea credinta mantuitoare…! Apostolul Iacov spune sa nu vorbim mult despre credinta, ci mai degraba s-o aratam printr-o traire schimbata.
Asa de multi oameni, care-si inchipuie ca-s mantuiti, merg la biserica si spun ca Domnul Isus este Mantuitorul lor, unii au fost poate si botezati/rebotezati mari, dar n-au o viata schimbata, fiindca au privit cu superficialitate la ‘crucea’ Domnului Isus, astfel incat nu si-au schimbat conceptia cu privire la pacat, la neprihanire si la traire.. Ei doar si-au propus pesemne ca sa aiba o etica aleasa…!

S-a schimbat gandirea si viata ta de cand spui ca ai credinta? Sunt oameni care vorbesc necugetat, care injura, care mint, care inseala, etc. si dupa ce spun ca au crezut… Sunt ei mantuiti? Au ei credinta adevarata? Nu, ci doar se auto-inseala! Tot asa, daca nu studiaza Cuvantul lui Dumnezeu cu bucurie, daca e o povara pentru ei sa mearga la biserica (sau ‘casa de rugaciune’), etc. avem alte indicii ca nu si-au schimbat viata…
Daca credinta ta nu te-a schimbat, schimba-ti credinta, caci n-are nici o valoare!
Credinta adevarata schimba radical viata omului, pentru ca Domnul Isus ne mantuieste de/din pacate, si nu ‘cu pacatele’ noastre, asa cum isi inchipuie multi iresponsabili…
Lui Iosif, ingerul i-a spus (privitor la Isus): “ii vei pune numele Isus, pentru cã El va mântui pe poporul Lui de pãcatele sale” (si nu ‘cu pacatele sale’)…
Unui om ‘nascut din nou’ ii place Cuvantul lui Dumnezeu, ii place sa aiba partasie cu alti credinciosi, ii place sa traiasca in sfintenie si sa fie un model pentru altii, spune si altora despre mantuirea sa…
Daca gura ti-e inclestata, si nu poti sa spui si semenilor tai cum a avut Domnul mila de tine, si ti-a dat in dar iertarea Sa, daca nu-L marturisesti cu bucurie, de fapt nu ai inca mantuirea.
“De oricine se va rusina de Mine si de cuvintele Mele”, citim la Luca 9: 26, “ se va rusina si Fiul omului de el, când va veni în slava Sa…”

3) Credinta adevarata se bazeaza pe Cuvantul lui Dumnezeu! Orice credinta, etichetata ca fiind crestina, bisericeasca sau alt fel, daca nu se bazeaza pe Bible, nu-i una autentica.
Unii oameni se bazeaza de exemplu pe aparitii ale Maicii Domnului, sau pe moastele vreunui sfant, desi Biblia spune clar ca nu exista comunicare intre morti si vii. Cine a ajuns dincolo, spune Domnul Isus, nu-si mai aduce nici un aport pe Pamant. Au Cuvantul lui Dumnezeu si pe acesta trebuie sa il creada, scrie la Luca 16:31: „Dacã nu ascultã pe Moise si pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacã ar învia cineva din morti.”
Credinta cea veritabila spune ca numai Domnul Isus Hristos poate sa ne ierte pacatele, ca El este Dumnezeul Adevarat, si ca numai Lui I se cuvine inchinare: „Domnului, Dumnezeului tãu sã te închini si numai Lui sã-I slujesti.” (Matei 4:10)
O credinta care spune ca poti sa te inchini la icoane, sfinti, ingeri sau la orice alta faptura, nu-i o credinta biblica!
O credinta care sustine ca pacatele tale sunt rezolvate prin efectuat matanii, prin danii la biserica, prin slujbe religioase sau alte nazdravanii, nu-i o credinta biblica. Domnul Isus Hristos este singurul care, la cererea ta directa, cat timp esti in viata, iti iarta pacatele. Daca te-a iertat El, esti iertat pentru vesnicie, iar daca nu, nu te mai iarta nimeni, niciodata!

Poporul Roman se amageste ca este crestin de cca. 2ooo de ani, dar credinta celor mai multi nu se bazeaza pe Biblie, ci pe Traditie, pe datini, pe obiceiuri…
Biserica de stat, in mod constant, a cautat sa aduca la tacere pe cei care au incalcat datinile, si au incercat sa predice oamenilor Evanghelia. Nu poti sa fi si cu Biblia, si cu datinile…!

La Marcu, cap.7 putem vedea ce parere a avut Domnul Isus despre datinile omenesti. In dialogul Sau cu preotii, cu batranii poporului Israel, care puneau accentul pe traditii, cand a fost intrebat „Pentru ce nu se tin ucenicii Tãi de datina bãtrânilor” (Marcu 7:5), le-a raspuns urmatoarele:
“Fãtarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, dupã cum este scris: „Norodul acesta Mã cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mã cinstesc ei, dand învãtãturi care nu sunt decât niste porunci omenesti.””
Dumnezeu este necinstit atunci cand oamenii lasa Biblia la o parte, si cinstesc datinile si traditiile lumii. Iata cum continua Domnul Isus in versetul 8: “Voi lãsati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezatã de oameni”…
Ce groaznic, sa impingi deoparte Sfanta Scriptura, care-ti aduce adevarul mantuitor, si sa tii niste invataturi omenesti, care te infunda in pierzare!
Apostolul Pavel le spune Atenienilor, oameni care se credeau luminatii vremii, ca “Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiintã, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sã se pocãiascã”. Porunca lui Dumnezeu este ca toti oamenii sa se pocaiasca, dar multi o nesocotesc si tin de traditia asezata de oameni…
- Ce spune datina?!
- Te amageste ca poti sa traiesti cum vrei, caci vine ulterior preotul, care-ti tine o slujba brava, prin care intri apoi ‘in randul dreptilor’…

Domnul Isus a mai zis: „Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sã tineti datina voastrã.” (Marcu 7:9)
O credinta care ignora Cuvantul lui Dumnezeu, si se bazeaza pe datini omenesti, te duce sigur la pierzare, asa ca fa-ti analiza vietii, si bazeaza-te pe Sfintele Scripturi, in exclusivitate!

4) Credinta adevarata este asociata cu HARUL lui Dumnezeu!
La Efeseni 2:8-9 citim asa:
“Cãci prin har ati fost mântuiti, prin credintã, si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sã nu se laude nimeni.”
Credinta autentica intelege ca mantuirea ne-a fost data prin har divin, si nu prin meritele noastre…, iar Dumnezeu ne mentine in ea tot prin gratia Sa.
Nimeni n-a meritat mantuirea, si nici nu s-a pastrat in ea pentru ca ar fi avut si el vreo contributie la aceasta! Orice om care-si inchipuie ca este mantuit prin credinta plus altceva, care crede ca nu-I suficienta credinta , acela nu-I mantuit, pentru ca adevarata credinta este asociata cu harul.
La Romani, cap.4, scrie ca Dumnezeu il socoteste neprihanit pe cel care nu lucreaza in a o obtine, ci crede/se increde in Cel ce i-o da in dar. Cu toate acestea, sunt inca multi care pretind ca nu-i indeajuns credinta, ci trebuie sa faci anumite fapte…
Unii de exemplu spun ca la credinta trebuie adaugat neaparat botezul respectivului, efectuat la varsta responsabilitatii lui, uitand ca talharul de pe cruce a fost mantuit fara vreun astfel de ritual.

Apostolul Pavel spune asa la Galateni 2:16:
“Fiindcã stim cã omul nu este socotit neprihãnit, prin faptele Legii, ci numai prin credinta în Isus Hristos, am crezut si noi în Hristos Isus, ca sã fim socotiti neprihãniti prin credinta în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru cã nimeni nu va fi socotit neprihãnit prin faptele Legii.”
In ciuda acestui fapt, de exemplu la 1545, Biserica Catolica a declarat oficial (si n-a retractat inca) faptul ca oricine crede ca este mantuit numai prin credinta este anatema (adica este blestemat)!
Si Biserica Ortodoxa Romana este la fel de aberanta, din moment ce in urma Conciliului de la Iasi din 1642, sustine necesitatea, pe langa credinta, a respectarii Sfintei Traditii, care numai sfanta nu este…
Clasele clericale au bagat pe gat enoriasilor tot felul de sacramente, de asa-zise taine, si multe alte…, in timp ce Biblia spune ca suntem mantuiti numai prin credinta!
O serie de biserici vin, spre pierzarea oamenilor, cu tot felul de ‘liste’, pe care le adauga credintei, in vederea mantuirii…!

Numai cine se increde in Domnul Isus Hristos, si in nimic altceva, acela capata in dar mantuirea! Daca El nu este indeajuns ca sa fi mantuit, ceea ce faci tu sau altul sau biserica, cu atat mai mult devin zadarnice. Nimic nu va fi indeajuns pentru salvarea ta, daca Isus Hristos nu este suficient!

A. Ce este CREDINTA ?!
Daca-l intrebi pe omul de rand, el spune ca e o incredintare, o parere, o incertitudine pe care o au unii… Pentru omul rational inseamna poate a accepta absurdul, nu?!
Pentru omul religios, credinta consta in a accepta niste dogme, o doctrina bisericeasca, un “crez”…
Importante insa nu sunt opiniile diferitelor categorii de oameni despre credinta, ci ce spune Biblia despre ea!
La Evrei 11:1, citim asa: “Credinta este o încredere neclintitã în lucrurile nãdãjduite, o puternicã încredintare despre lucrurile care nu se vãd.”
Credinta accepta ca reale, ca demne de incredere, lucrurile care nu se vad, dar este ea si logica?!
Oricine stie ca lumea nu este doar atat cat eate palpabil, cat vedem cu ochii, cat cuprindem cu aparaturile, etc.
De exemplu, Biblia spune ca “nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu”, si este adevarat, dar credinta Il accepta ca real.
Tot astfel, apostolul Petru spune credinciosilor, referitor la Isus Hristos:
“voi Îl iubiti fãrã sã-L fi vãzut, credeti în El, fãrã sã-L vedeti, si vã bucurati cu o bucurie negrãitã si strãlucitã, pentru cã veti dobîndi, ca sfârsit al credintei voastre, mântuirea sufletelor voastre”. (1Petru 1:8-9)
Exista Rai si Iad! Rational nu putem sa dovedim existenta lor, dar credinta le accepta ca reale…
Va fi in viitor o inviere din morti! Din moment ce experienta comuna n-o are in ‘palmaresul’ sau, n-o pot demonstra logic, dar credinta o accepta ca fiind un fapt real.

- Cred eu astfel de lucruri pentru ca-s absurde?! – Nicidecum!
Se prea poate ca anumite afirmatii ale credintei crestine sa para absurde pentru un ganditor oarecare, dar credinta mea, daca este veritabila, se bazeaza pe o Autoritate, aceasta fiind Cuvantul lui Dumnezeu: Biblia.
Cred in existenta lui Dumnezeu pentru ca Biblia o afirma, si pentru ca vad “lucrarea mainilor Lui”. Cred intr-o inviere viitoare, pentru ca Biblia imi spune despre acest lucru, si pentru ca Isus Hristos a inviat deja. Cred in existenta Raiului si a Iadului, pentru ca Biblia mi le descrie…

Dumnezeu nu ne demonstreaza ca tot ceea ce credem este real, ci ne da indicatii clare ca tot ceea ce a spus El in Biblie este demn de incredere!
Domnul Isus de exemplu, voind ca sa acorde iertarea unui om paralitic care a fost adus in prezenta Lui, a spus “Fiule, pacatele iti sunt iertate!”, la care, cativa din cei prezenti, au sarit revoltati, pe motiv ca Si-a permis sa huleasca…, intrucat “numai Dumnezeu iarta pacatele”. Domnul Isus era insa Dumnezeu, in trup uman…, si, ca sa le demonstreze ca pot sa se increada in spusele Sale, i-a intrebat:
“Ce este mai lesne a zice: „Pãcatele îti sunt iertate” ori a zice: „Scoalã-te, ridicã-ti patul, si umblã?” (Marcu 2:9), apoi a continuat:
“Ca sã stiti cã Fiul omului are putere pe pãmânt sã ierte pãcatele, tie îti poruncesc, a zis El slãbãnogului, „scoalã-te, ridicã-ti patul, si du-te acasã!”; si îndatã, slãbãnogul s-a sculat, si-a ridicat patul, si a iesit afarã în fata tuturor, asa cã toti au rãmas uimiti, si slãveau pe Dumnezeu”…
Domnul Isus le-a demonstrat autoritatea Sa, spunand acel „scoalã-te, ridicã-ti patul, si du-te acasã!”, ceva ce ei considerau c-ar fi ‘cu greutate’, intrucat putea fi verificat in mod direct. Practic, Domnul Isus le-a demonstrat ca pot sa se increada in spusele Sale, chiar daca nu aveau cum sa verifice ca El a iertat pacatele acelui om, insa au putut experimenta implinirea cuvintelor Lui privind vindecarea imediata si completa a paraliticului. Apoi, aceasta vindecare nu era doar un act singular, ce putea fi speculat in vreun fel, ci doar o minune ‘proaspata’, din cele nenumarate, si diversificate, pe care El le infaptuia in mod curent…

Credinta veritabila nu este ‘oarba’, cum isi inchipuie unii, ci se bazeaza pe cercetarea si verificarea atenta a lucrurilor ‘palpabile’…!
Deviza Bibliei este “Cercetati toate lucrurile, si pastrati ce este bun!” (1 Tesaloniceni 5:21), si nicidecum acea minciuna scornita de impotrivitorii si defaimatorii Evangheliei, imbratisata de naivi sub lozinca “Crede si nu cerceta”, pe care au imbratisat-o uneori chiar si clasele clericale ale unor biserici de stat, spre a tine enoriasii ‘la distanta’ de Cuvantul lui Dumnezeu, spre a nu studia Biblia si a o compara apoi cu asa-zisele Sfinte Traditii, care numai sfinte nu sunt…

Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) este singura carte din lume scrisa in original fara greseala, fara vreo inadvertenta!
Pe la inceputul Sec. 20, chiar au fost date in ziarele cu tiraj mare, anunturi privind foarte mari recompense pentru cei care vor dovedi ca in Biblie exista cel putin o singura greseala. Multi superficiali au dat fuga sa inhate astfel de premii, bazandu-se pe interpretari eronate, dar niciunul nu a fost in stare sa obtina nici macar un cent, fiind respinsi de toate instantele vremii…
Si in zilele noastre, din cauza superficialitatii, a ignorantei sau a relelor intentii, mai apar oameni care pretind c-ar gasi contradictii in Sfintele Scripturi…! Mai intalnim uneori greseli de traducere, sau de intelegere, dar textul original este impecabil!

Biblia cuprinde afirmatii de ordin stiintific unele fiind intelese abia la sute sau mii de ani mai tarziu… De exemplu Iov, cu cca 2000 i.e.n. spunea ca Pamantul are forma unui geoid de rotatie, si nu-i spanzurat/agatat de nimic.
Doar recent s-a aflat faptul ca Universul este in continua expansiune, ca un ‘balon’, dar in Biblie, la Isaia 40:22, ni se spune ca “El (Dumnezeu) întinde cerurile ca o mahramã subtire, si le lãteste ca un cort”… (Pe vremea aceea nu aparusera inca baloanele, asa ca cel mai elocvent pentru a sugera expansiunea era cortul, un mic pachet pe care il desfaceai pe o mare deschidere.) Verbul este folosit la timpul prezent, fiindca inca ne aflam in acest proces de ‘dilatare’…!

Biblia este singura carte din lume care contine profetii care sau implinit (sau sant in curs de desfasurare) intocmai, cu lux de amanunte. Dumnezeu a spus mai dinainte despre o serie de evenimentece care sa vor intampla, pentru a ne dovedi si prin aceasta ca El este totdeauna vrednic de crezare…
Chiar si in zilele noastre se implinesc profetii pe care Dumnezeu ni le-a facut cu mii de ani in urma! Sub ochii nostri de exemplu, evreii s-au intors in tara lor, in 1948 declarandu-se natiune independenta…
Tot ce a hotarat Dumnezeu, se implineste intocmai, asa ca ne bazam credinta cu tarie pe Cuvantul Sau, iar ceea ce ne-a spus ca urmeaza sa se mai intample este ca si infaptuit, singura ‘problema’ fiind doar timpul, intrucat orice eveniment sau lucru isi “are vremea lui”.

Eu cred ca tot ceea ce spune Biblia este temeinic, fara sa fiu absurd, chiar daca anumite lucruri inca nu le pot verifica. Cuvantul lui Dumnezeu este o Autoritate, pentru ca avem arhi-suficiente indicii care ne atesta veridicitatea de netagaduit a Sfintei Scripturi. De aceea, daca Biblia relateaza ca Soarele s-a oprit pentru o vreme in loc, eu cred aceasta, intrucat oriunde in alt punct in care am putut verifica, ea s-a dovedit vrednica de incredere.

B. Care este ‘OBIECTUL CREDINTEI’ ?!
Obiectul principal al credintei este o Persoana: Domnul Isus Hristos!
Ca exista Dumnezeu, ca Biblia este Cuvantul Sau, etc., acestea sunt afirmatii secundare ale credintei…
Credinta afirma istoricitatea vietii, mortii si invierii Fiului lui Dumnezeu. Ea afirma unicitatea vietii Lui, ca este Dumnezeu in trup uman.
Credinta este o increderein ceea ce ne-a spus Domnul Isus! Daca ne-a spus ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, eu ma incred in spusele Lui…
Domnul Isus ne-a spus ca El a inviat pentru ca noi sa fim socotiti neprihaniti prin jertfa Sa, iar eu ma incred in spusele Lui.
El ne-a incunostiintat ca va da viata vesnica celor care au crezut in El, ca ca va reveni pentru a-i lua pe ai Sai, si pentru a-i judeca pe cei care L-au respins…, si asa va fi!

Credinta adevarata, mantuitoare, Il are in centrul ei pe Domnul Isus Hristos, si LUCRAREA SA de la Calvar, de la “cruce”: jertfirea si invierea Lui, pentru noi… Nu un ‘crez’ ne mantuieste, nu un ritual, nu o doctrina, nu o biserica…, ci numai Domnul Isus Hristos! El ne-a spus-o clar si raspicat: “Adevãrat, adevãrat vã spun, cã cine crede în Mine, are viata vesnicã.!” (Ioan 6:47)
Acum, ti se reaminteste si tie ca Domnul Isus a murit si pentru pacatele tale… Crezi lucrul acesta? Crezi ca ai pacate? Crezi ca si pacatele tale au necesitat moartea Fiului lui Dumnezeu?
Daca nu crezi ca esti pacatos, si ca Domnul Isus Hristos a murit si pentru tine, ramai pierdut, pentru vesnicie.
El ne-a spus ca a murit in locul nostru, pentru ca noi sa fim socotiti neprihaniti, dar daca tu nu crezi in cuvintele Lui, nu poti sa fi mantuit…!
(Vezi urmarea…!)